Haruki Murakami – “După cutremur”

Ca să ne înţelegem mai bine unii cu alţii trebuie să conştientizăm mai multe aspecte ale naturii umane. În colecţia de povestiri “După cutremur”, a lui Haruki Murakami, putem observa cum un dezastru natural – devastatorul cutremur din Kobe – influenţează indirect şi în moduri diferite câteva persoane.

Indiferent dacă au pierdut membri ai familiei, prieteni ori cunoscuţi sau dacă nu aveau nici o legătură afectivă cu victimele, personajele ilustrează câteva feluri de reacţii în faţa factorilor externi necontrolabili. Ne sunt zugrăvite succint stări de spirit provocate de aflarea producerii cutremurului:

-          indiferenţa unui agent de vânzări de produse de lux, care duce la un divorţ neaşteptat;

-          singurătatea apăsătoare a unui pictor pasionat de arta construirii focurilor de tabără, în urma decesului soţiei sale;

-          dorinţa de a-i ajuta pe supravieţuitori prin donarea de provizii – în cazul unei membre a unui cult religios;

-          indecizia unei doctoriţe de a afla dacă fostul ei soţ a murit;

-          căderea psihică a unui recuperator de creanţe singuratic;

-          neliniştea unui scriitor în legătură cu eventualitatea pierderii părinţilor care îl dezmoşteniseră, nemulţumiţi de alegea carierei sale.

Scriitorul, laureat al premiului Kafka, reuşeşte să construiască povestiri realiste în jurul acestor idei, neuitând să ne răsfeţe cu neaşteptate răsturnări de situaţie şi cu finaluri deschise. Cartea are ingredientele necesare pentru a ne menţine nivelul atenţei ridicat: aventuri în concedii, poveşti de dragoste, prietenii durabile, obiceiuri culturale specifice, citate filosofice şi situaţii hilare.

Ce am învăţat din această carte? Că unii oameni aleg să acţioneze, să încerce să schimbe ceva în bine. Că alţii abia reuşesc să-şi revină din şoc. Iar pentru o parte dintre ei nu se mai poate face nimic. Eu cred că e important să încercăm să fim în primul grup, să dăm dovadă de un caracter puternic. Şi nu doar în situaţii extreme. În fiecare zi apar noi provocări, ocazii de a ne dovedi în special nouă înşine că putem fi mai buni. Iar dacă ratăm vreo oportunitate, trebuie să fim optimişti. Ni se va oferi şi o a doua şansă de a reuşi. Mai ales dacă facem tot posibilul să ieşim din anonimatul mediocrităţii. Uneori ne asumămi riscuri, în funcţie de gradul nostru de adaptabilitate. Alteori preferăm să acţionăm în cadrul limitelor impuse de multitudinea de factori externi care ne influenţează vieţile.