Ei bine, timp de două zile au stat liniştiţi, văzându-şi fiecare de treburile lor proprii, individuale şi personale. Ligia desena simbolul peştelui pe nisip (dacă nu se inventaseră blogurile pe vremea lor...), Lancelot se lupta eroic cu hoardele de barbari care ameninţau să ia cu asalt cetatea, iar fantoma... s-a risipit prin locuri numai de ea ştiute.
A treia zi, Ligia şi Lancelot au reuşit să se rupă de treburile cotidiene şi să se aventureze în locuri neexplorate. Călătoria îndelungată prin tărâmuri sahariene i-a obosit, aşa că au poposit într-o oază de linişte. Nu se auzea nici un scuipat de muscă sau picior de greiere. Şi normal... insectele au avut mai multă minte decât protagoniştii poveştii, adică au evitat auto-sauna din mijlocul teritoriului arid.
Lancelot era stresat încă de la prima apariţie a fantomei. După cum bine ştim, de ce ţi-e frică tocmai de aia nu scapi. Aşa că în scurt timp şi-a făcut din nou apariţia. N-a mai râs pentru că a învăţat de data trecută că aşa nu sperie pe nimeni. S-a evaporat într-un nor de praf, din ăla de care aţi văzut la Crixalis (mă adresez maniacilor de Dota). Lancelot a concluzionat: “Asta e cea mai proastă zi din viaţa mea!” Ligia nu s-a debusolat şi a încercat să-l liniştească pe Lancelot: “Dacă nu vrei să ... (cenzurat, dar e ceva sinonim cu acţiunea prin care se aplică presiune circulară, neuniformă, asupra unui corp cilindric cu o ventuză), atunci hai să ne întoarcem!” Evident, Lancelot a reacţionat copilăreşte la replica indiferentă, vădit înmuiată în psihologie inversă, a Ligiei. Din nefericire, au fost tulburaţi de un stol de bufniţe nerăbdătoare să-şi livreze mesajele, adevărate fanatice ale promptitudinii. În criză de timp, nevoiţi să se întoarcă în cetate, au abandonat fantoma care le-a mai făcut o dată cu ochiul.
The end (adică s-ar putea să revin cu o continuare, dacă nu-mi pierd informatorul secret)
P.S.: Uitam de morală. Şi ce dacă? Cine are nevoie de ea? :P
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu