E bine să sărbătoreşti cu fiecare
ocazie şi cât mai des. Cine spune că numai o dată pe an vine Crăciunul? Se
poate să te întâlneşti şi cu colegii, şi cu prietenii, şi cu cei din familie pe
care îi vezi mai rar. Avantajul e că te simţi ca în cele şapte zile şi şapte
nopţi din basme. În fiecare zi un nou eveniment mult aşteptat.
Anul acesta am început cu câteva zile
înainte de cele fixate în calendar. Am fost cu toţii în oraş ca să ne bucurăm
de câteva momente vesele petrecute împreună. Mâncarea a fost excelenta. Dacă
mergeţi la Bellaria, vă recomand şalăul
pane şi şniţele de porc. Muzica a fost de sezon, bineînţeles: colinde
tradiţionale româneşti. Atmosfera a fost plăcută, ca în familie. Nici nu mi-am
dat seama când a trecut timpul şi au început să mă caute de acasă nerăbdători.
Mai ales cel mic, dornic de poveşti de seară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu