Cred că trebuie să schimb titlul pentru că fantomele sunt expirate rău, dar mergem în continuare tot aşa cât timp poveştile sunt din aceeaşi serie. Cine-a zis că într-o poveste cu fantome trebuie să apară şi fantome? Şi oricum ele sunt invizibile amatorilor.
Aşadar, să vedem ce s-a mai întâmplat cu eroii Cameromei. Ligia se îndrepta spre marginea cetăţii, pe cărarea bătută şi răzbătută cu greu adesea. Un porumbel călător de la Lancelot a făcut-o să abandoneze diligenţa pentru a merge în întâmpinarea lui. Birjarul s-a arătat surprins de oprirea la jumătatea drumului, întrucât era prima oară. Ligia l-a liniştit spunându-i că va merge spre locul de pelerinaj puţin mai târziu şi a plecat zâmbitoare.
Picături timide de ploaie se prelingeau pe pletele eroinei grăbite. Lancelot nu a întârziat să-şi facă apariţia şi a luat-o pe Ligia în şa. Era bucuroasă că îl vede din nou deoarece în ziua precedentă nu-l zărise decât o clipă. El i-a tăiat brusc reveria: “Calul şi-a pierdut o copită. Trebuie să-l duc la grajdurile împărăteşti.” S-au întors pe un drum anevoios, mergând atât de încet încât un melc maratonist ar fi putut ţine lejer pasul cu ei. Fiindu-i milă de bietul animal, Ligia a coborât înainte să ajungă la destinaţie. Cerberul a întrebat-o de ce s-a întors pe jos, iar ea n-a vrut să spună că a călărit un cal beteag. Mai mult, s-a mirat că se interesează cineva de soarta ei, o biată sclavă din cetate.
Lancelot a mai schimbat câteva vorbe cu Ligia, supărat că n-a mai putut călări un armăsar rapid, apoi a plecat cu un alt cavaler în căutarea barbarilor.
Credeţi că eroii se vor mai întâlni în circumstanţe mai favorabile decât cele de mai sus? Să fim optimişti şi să vedem jumătatea îmbrăcată a fantomei.
Morala: Atunci când ai un chef nebun de plimbare, te lasă calul în mijlocul drumului.
P.S.: Nu cred că e morală. E doar un murphism.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu