N-am mai scris la timp, pe urmele fantomelor trecute. Dar ce rost are să te gândeşti şi să discuţi despre ele? Trăieşte clipa! Fără regrete. Wild sex freedom! (citat din Dan Bălan – vedetă mai mare decât Horaţiu pentru generaţia ratată, pardon, contemporană)
Eroina poveştilor de până acum a trecut printr-o criză emo, dar şi-a revenit înainte să se înece în melancolie.
Ce s-a întâmplat de s-a ajuns la melodramă? S-a întâlnit cu Lancelot dis-de-dimineaţă. El schimbase şi calul, şi şaua, renunţând la culorile Cameromei. Ligia era obosită, tăcută şi înfrigurată. Au schimbat câteva vorbe despre cavaleri şi barbari. Au poposit într-un luminiş ca să se relaxeze. Ligia se simţea minunat în braţele lui Lancelot. Ar fi vrut să oprească timpul în loc şi să rămână acolo o veşnicie. Apoi unul dintre piticii de pe creier a înţepat-o cu tridentul în fund şi a făcut-o să vorbească serios. De parcă oamenii nu s-ar mulţumi cu glume şi sex... Întrebarea ei indiscretă şi indecentă l-a jignit pe cavaler, iar pe ea a început s-o doară că l-a supărat. Ultimul lucru pe care şi l-ar fi dorit era să devină o problemă în plus pe capul lui. Atmosfera s-a transformat într-una asemănătoare celei descrise de Eternal Tears of Sorrow în “Tears of Autumn Rain”.
Şi tocmai când credea că lucrurile nu puteau merge mai prost, soarta s-a arătat mai mult decât ironică. De-a dreptul sarcastică până la paroxism. Lancelot a surprins-o în mijlocul crizei emo şi s-a arătat îngrijorat. Acest lucru a întristat-o şi mai tare, dacă era posibil.
Din fericire pentru eroi, a doua zi s-au văzut şi au vorbit mai mult, cu zâmbetul pe buze, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, însă numai despre problemele cetăţii. Poate că timpul vindecă rănile... sau doar le adânceşte... Rămâne de văzut în episodul următor.
Morala: Femeia perfectă e cea cu gura plină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu