E ceva timp de când tot vreau să scriu pe tema asta. Un şut în fund – adică un binevenit pas înainte – mi-a dat Ilizibil.
Îmi amintesc – nu cu deosebită plăcere, că nu mă caracterizează masochismul – de un drum spre şcoală presărat cu javre nervoase, împărţite în două bande impresionante din punct de vedere al numărului şi al decibelilor revărsaţi cu ecou între blocuri. Fiind singura cărare netroienită a trebuit să-mi iau inima-n rucsac – alături de cărţi şi gustare (din fericire, sandwich-ul a supravieţuit, aşa că aş putea spune că l-am avut la inimă) – şi să trec printre câini. Erau mai gălăgioşi decât suporterii “câinilor roşii” la un meci cu Steaua. Am ajuns la capătul cărării tot cu inima tresărind, dar revenind la locul ei de îndată ce am ajuns la şcoală – nu era prea mult loc printre cărţi şi suferea de claustrofobie.
Singurul meu regret e că n-am avut un aruncător de flăcări ca-n seria Alien sau ca un Firebat din Starcraft II; nu ştiu exact care are rezervorul mai mare. Nu au decât să protesteze toate organizaţiile de protecţia animalelor, eu tot aş lichida orice potaie care umblă de nebună prin oraş. Acei militanţi pentru drepturile animalelor ar face bine să le mute în afara zonelor urbane. Nu pot să-mi imaginez ce au ei în cap de cred că un câine vagabond înfometat ar avea alt drept în afara celui de a fi îndepărtat – prin orice mijloace - de pe străzile unde hoinăreşte şi muşcă trecătorii. Probabil îi consideră ramen, nu varelse.
Personal, nu sunt de acord să coexistăm nici măcar cu animalele de casă pentru că şi ele reprezintă un potenţial pericol. Sunt multe cazuri de oameni muşcaţi de câini scăpaţi din lesă sau, mai grav, lăsaţi liberi pe afară. Ce să mai zic de proprii lor stăpâni care au ajuns în stare gravă la spital. Şi nu vorbesc doar de pittbull; oricare membru al altei rase poate fi agresiv în diverse condiţii. Mă gândesc că şi micuţul meu va merge în curând şi va trebui să iasă singur din casă la un moment dat. De ce va trebui să mă îngrijoreze atunci siguranţa lui? Pentru că statul nu face nimic să ne scape de câinii periculoşi. La chioşcul de ziare este un câine care doarme nestingherit de ani buni şi nu s-a gândit nimeni să-l ia, să-l ducă la un adăpost. A, sunt toate pline pentru că e criză şi sunt mulţi proprietari de animale care le abandonează. Ar fi mai uman din partea lor să le anihileze sau să le doneze vreunui restaurant chinezesc.
Aţi putea spune că bugetul de stat este şi aşa insuficient pentru spitale, învăţământ, asistenţă socială şi multe altele. Însă nu este nevoie să cheltuim mai mult de o doză de otravă pe cap de câine vagabond; sau bâtă în cap ori altă metodă mai eficientă pentru eliminarea lor din sistem. Aştept propuneri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu