Uneori recitesc cu plăcere câte una dintre cărţile copilăriei. N-am de gând să transform blogul într-un jurnal zilnic sau mai modest "inventar de buzunar". E plin Internetul de recenzii şi rămân la părerea că doar sursa contează. Restul comentariilor sunt apă de ploaie. Degeaba îmi spune mie un critic renumit cu câtă măiestrie a zugrăvit autorul personajele dacă mie nu-mi vine nici măcar să-mi tapetez pereţii băii cu cartea citită. Aşa că nu vă recomand să citiţi ce am citit şi eu. Mai bine vă bazaţi pe propria inspiraţie sau mergeţi pe varianta “Din Oceanul Pacific”... a ieşit nu ştiu ce balenă (sau cum erau rimele de copii) decât să mă înjuraţi că v-am trimis în bălării.
Prima impresie: am urmărit în special acţiunea. E o carte plină de aventură, romantism şi pune în antiteză binele şi răul, simplificate special pentru copii aş zice.
Recitind-o zilele astea am descoperit că interpretez faptele descrise în contextul educaţiei şi mediului în care am trăit până acum. Mi s-au aprins alte “beculeţe”: intrigi politice, gelozie, iubiri paralele, nepotism, invidie. Până la urmă o putem considera şi science-fiction pentru că încă nu s-au hibridat lalele negre. S-a ajuns doar la mov închis şi specialiştii horticultori susţin că e teoretic imposibil ca o plantă vie să fie neagră în totalitate. Eu prefer trandafirii albaştri şi nu s-au creat decât mov sau bleu palid până acum. Mai bine şi-ar bate capul cu manipulări genetice să-i creeze pe ăştia (ăştia).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu