Nu prea am cu ce să mă laud în ultimul timp. Poate cu faptul că am un copil puternic. Nu, nu ca-n bancul cu poliţişti. El e mai mult insomniac şi agitat. Dacă el nu doarme bine e logic că nici noi nu dormim.
Într-o seară am ajuns cu toţii la capătul răbdării: am sărit pe coada răbdării ca pe trambulina de la piscină. “Râsul” (în acel moment meritându-şi supranumele “Plânsul”) era imun la toate mijloacele de inducere a stării cataleptice hypnosiene. N-au avut efect nici cântecele eroice de tip klingonian: “Sleep, little warrior!” Degeaba a supt până a secat izvorul. La zborurile cu avionul fără paraşută am ameţit noi, iar el se ţinea tare pe poziţie chicotind şi hohotind. S-a pişat pe ea muzică de flaut şi la propriu, şi la figurat.
Ultima soluţie: pătuţul cu platformă – legănat concentric, în sensul acelor de ceasornic. Nu e bine să-l învăţăm legănat ca să nu rămână cu sechele de autolegănat, dar ce să facem... în caz de criză de somn... Ne-a mâncat în fund să mărim frecvenţa rotaţiilor în timp ce pe el l-a mâncat limba să urle şi (cred că tot în fund) să dea din picioare.
Deodată se aude un pocnet puternic şi un pârâit. Ne-am speriat cu toţii, dar măcar s-a lăsat cu un scurt moment de reculegere. Noi – îngrijoraţi să nu coboare el brusc cu liftul până la parter. El – surprins că ceva poate un zgomot mai tare decât proprii lui plămâni şi coarde vocale acordate şi turate la nivel de soprană.
Ce să fie? A crăpat suportul de plastic al platformei, la unul dintre picioare. De căzut nu cade, că e bine ancorat, dar şmecherul a scăpat de pătuţ două nopţi, până ne-a revenit curajul de a-l lansa la apă (că înoată acolo ca peştele pe uscat).
Figura face parte din ciclul “cascadorii pe care nu trebuie să le încercaţi acasă”, mai ales dacă greutatea plodului depăşeşte net rezistenţa materialelor din care e fabricat pătuţul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu