Cum a căzut râsul din pat

Poze nu am. Film nici atât. De ce? Păi voi aţi reuşi să filmaţi copilul căzând din pat? Adică stăm la pândă şi îl lăsăm să se ducă... Sau fugim repede după aparatul foto în timp ce se zbate pe jos...

Povestea e scurtă: veni, vidi, fugit! Mai lungă e morala. Dar să vă spun cum s-a întâmplat.

Am băgat râsul la apă. Până aici, nimic extraordinar: obişnuitele pleoscăituri, a udat tot în jurul lui, mai puţin pereţii. E foarte vesel când face baie. Parcă ar vrea să stea cu fundul în baltă toată ziua. Cine ştie ce se va face când va fi mare... pescar, scafandru, salvamar.

Pasul următor a fost să-l scot din cădiţă. Ca de obicei, se rostogoleşte pe burtă din reflex, prin aer, fără să aştepte să-l aşez pe pat. Nu, nu l-am scăpat jos. A aterizat bine. Puţină răbdare şi ajung şi la căzătură.

A rezistat eroic să fie tamponat în prosop, să fie uns 100% cu ulei de corp, să i se pună un scutec absorbant. Dar până aici ne-a fost. Cum el se plictiseşte extrem de repede să stea într-un loc, a început să se răsucească în toate părţile. Imaginaţi-vă un copil uleios tot şi rapid ca o zvârlugă. Mâinile mele erau şi mai uleioase pentru că nu apucasem să mă şterg. Cum să îndrăznesc să-l scap din ochi ca să mă întind după prosop? Forţa de rezistenţă la frecarea dintre două corpuri alunecoase tinde tangenţial spre probabilitatea pe care o are o îngheţată să se topească la Polul Nord. Aşa că înţelegeţi unde bat şi bănuiţi corect care e misterul.

Într-o fracţiune de secundă a pivotat pe un picior, s-a întors cu 90 de grade şi a ajuns paralel cu marginea patului. Următoarea răsucire l-a proiectat direct pe covor. N-am avut timp nici să realizez ce se întâmplă, darămite să încerc să-l prind în cădere. Şi bine am făcut. Uleioşi cum eram amândoi, n-aveam nici o şansă să-l prind ca lumea. Dacă l-aş fi dezechilibrat în cădere, n-ar mai fi aterizat drept, pe spate şi ar fi putut să se lovească rău. Aşa a avut noroc de un covor gros şi moale care i-a amortizat şocul.

Numai că nu s-a terminat aşa. Ne-am speriat unul pe altul. Nu ştiu care s-a speriat mai tare: eu de căzătură sau el de ţipăt. Aşa că a început să plângă puternic de mă gândeam să sun la urgenţă. După ce s-a liniştit am constatat că nu a păţit nimic, că se mişcă normal şi chiar râde. Cu siguranţă râdea de noi că nu suntem în stare să-l împiedicăm să facă sporturi extreme fără măsuri de protecţie.