Ghost story – part III

Ce s-a mai întâmplat în cetatea Cameroma? (sau să-i spunem Romalot?! O fi România plină de a lot of them, dar nici chiar aşa)

Ligia şi Lancelot erau iarăşi îngropaţi până peste urechi în probleme cotidiene. Sătui să înoate împotriva curentului, şi-au luat din nou lumea-n cap pentru scurt timp. Au hoinărit o vreme pe meleaguri neprielnice călătoriilor îndelungate şi au poposit pentru un moment în mijlocul unui drum mai puţin umblat.

Era o adiere răcoroasă, care i-a înviorat pe eroii noştri şi le-a adus câte un zâmbet timid. După ce Ligia l-a îmbrăţişat, Lancelot pare să fi auzit ceva dinspre crâng şi i-a şoptit să nu mai fie aşa de gălăgioasă. Mai mult de teamă de fantome, sclava s-a conformat. În plus, tocmai îl exasperase pe Lancelot cu poveşti neverosimile despre bufniţe blind.

La întoarcere, Lancelot s-a purtat cavalereşte şi a ajutat-o pe Ligia să traverseze o culme prăpăstioasă. Apoi şi-a amintit câte tâmpenii a fost nevoit să asculte pe drum şi a abandonat-o la marginea cetăţii: “Mergi spre dreapta!” A reuşit să se întoarcă fără umbrelă de soare, chiar la timp pentru o şedinţă de terapie de grup.

Morala: Nebun să fii şi tot nu vei înţelege care e legătura eroilor cu fantomele.

Ghost story – part II

Data trecută v-am lăsat într-un nor de ceaţă fantomatic sau, mai bine spus, ca în filmele cu proşti. Ce-au făcut eroii? Dar fantoma? I-a urmărit sau i-a fost prea lene să se ţină după ei cu mai mult de 30 km/h?

Ei bine, timp de două zile au stat liniştiţi, văzându-şi fiecare de treburile lor proprii, individuale şi personale. Ligia desena simbolul peştelui pe nisip (dacă nu se inventaseră blogurile pe vremea lor...), Lancelot se lupta eroic cu hoardele de barbari care ameninţau să ia cu asalt cetatea, iar fantoma... s-a risipit prin locuri numai de ea ştiute.

A treia zi, Ligia şi Lancelot au reuşit să se rupă de treburile cotidiene şi să se aventureze în locuri neexplorate. Călătoria îndelungată prin tărâmuri sahariene i-a obosit, aşa că au poposit într-o oază de linişte. Nu se auzea nici un scuipat de muscă sau picior de greiere. Şi normal... insectele au avut mai multă minte decât protagoniştii poveştii, adică au evitat auto-sauna din mijlocul teritoriului arid.

Lancelot era stresat încă de la prima apariţie a fantomei. După cum bine ştim, de ce ţi-e frică tocmai de aia nu scapi. Aşa că în scurt timp şi-a făcut din nou apariţia. N-a mai râs pentru că a învăţat de data trecută că aşa nu sperie pe nimeni. S-a evaporat într-un nor de praf, din ăla de care aţi văzut la Crixalis (mă adresez maniacilor de Dota). Lancelot a concluzionat: “Asta e cea mai proastă zi din viaţa mea!” Ligia nu s-a debusolat şi a încercat să-l liniştească pe Lancelot: “Dacă nu vrei să ... (cenzurat, dar e ceva sinonim cu acţiunea prin care se aplică presiune circulară, neuniformă, asupra unui corp cilindric cu o ventuză), atunci hai să ne întoarcem!” Evident, Lancelot a reacţionat copilăreşte la replica indiferentă, vădit înmuiată în psihologie inversă, a Ligiei. Din nefericire, au fost tulburaţi de un stol de bufniţe nerăbdătoare să-şi livreze mesajele, adevărate fanatice ale promptitudinii. În criză de timp, nevoiţi să se întoarcă în cetate, au abandonat fantoma care le-a mai făcut o dată cu ochiul.

The end (adică s-ar putea să revin cu o continuare, dacă nu-mi pierd informatorul secret)

P.S.: Uitam de morală. Şi ce dacă? Cine are nevoie de ea? :P

Ghost story

Vă plac poveştile cu fantome? Am auzit câteva în copilărie, dar nu m-au impresionat. De fapt, pe mine rar mă impresionează ceva. Am experimentat prea multe lucruri ca să mai rămân “mască”.

Aşadar, credeţi că există fantome? Am ameninţat o rudă apropiată că o voi bâtui dacă nu pune Cradle of Filth la înmormântarea mea. Singura reacţie pe care am obţinut-o a fost un hohot de râs. Ei bine, să vedem cine râde la urmă.

Să vă spun o poveste. E plină de fantome invizibile, cu sens figurat.

A fost odată ca niciodată... de fapt ăsta e un nonsens. Nu ştiu de ce încep basmele aşa de stupid. Nu-mi vine să cred că tradiţia transmiterii pe cale orală a păstrat nealterată această formulă de început. Să revin: a fost odată, în timpuri demult apuse, o sclavă – vă rog insistent să nu vă gândiţi la telenovele, mai degrabă la Lexx – a voinţei celor care îi acordau mai multă atenţie decât credea că merită. (La un aşa început... v-am spulberat deja speranţa la un happy-end.)

Într-o bună zi, eroina poveştii – să-i zicem Ligia (ştie monsenior Sienkiewicz de ce) -, plictisită de moarte de monotonia cu care se scurgeau evenimentele, a decis să i-a taurul de coarne şi a trimis un mesaj cavalerului ioanit pe care-l ştia de la primele turniruri. Surpriză: bufniţa nu s-a rătăcit – ca cea a familiei Weasley – şi răspunsul a venit cu promptitudine. Şi el – să-i zicem Lancelot (ştie Guinevere de ce) – a fost de acord cu o escapadă în natură, unde să-şi poată scoate paloşul din teacă în scopul de a speria animalele mai puţin înzestrate.

Ştiţi reclama aia la Sprite, nu? Printre copaci... bing-bang! Fix aşa a apărut fantoma. Pe neaşteptate, înconjurată de un val de ceaţă şi de un hohot de râs. “Credeaţi că scăpaţi de mine?” zise fantoma. “Păi poxipolul e mic copil pe lângă adezivitatea mea.”

Iar Ligia şi Lancelot i-au dat bice şi s-au îndepărtat cât mai degrabă cu putinţă de meleagurile bântuite de fantome mai nebune şi mai neastâmpărate decât ei (dacă într-adevăr se va dovedi în instanţă că au pledat cinstit).

The end

P.S.: Morala e că orice fantomă te bântuie atunci când te aştepţi mai puţin.