Poveşti din Sirardonia – part X

Povestea a continuat, într-adevăr, săptămâna trecută, dar eroii s-au limitat la a lua problemele cetăţii în mână sau în dinţi şi s-au înarmat cu multă răbdare.

De ce Sirardonia? E un ţinut foarte diferit de Cameroma. E mult mai rupt de realitate. Mi-a părut rău că l-am abandonat şi am vrut să-l readuc în împletitura de idei absurde pe care vi le prezint. Nu ştiu de ce mă adresez la plural. E posibil să nu am mai mult de un cititor.

Influenţată de Bob Doyle – nu contează că sunt din epoci diferite -, Ligia şi-a lansat bufniţele până în pânzele albe şi şi-a chemat cavalerul înapoi de pe câmpul de luptă. A încercat mai întâi subtil, apoi aluzii cu public, iar într-un târziu abordare directă. I-a cerut ajutorul la transportarea unor ustensile fragile din cetate. Lancelot s-a întors imediat, pe drumul din apropierea casei Ligiei. Ea i-a explicat mesajele pe care el le-a crezut criptate. Erau doar abreviate din grabă. Ei nu i-a plăcut să afle că zvonurile circulă extrem de rapid. O altă sclavă se lăudase cu tentativa Ligiei de a o ajuta într-o problemă personală cu un vecin. A recunoscut că a făcut asta pentru ca cealaltă sclavă să-l lase în pace.

Au ajuns într-o zonă apropiată de luminişul în care se plimbaseră vara. Acum iarba era acoperită de brumă. Au făcut un scurt popas pentru a-i da bidiviului răgaz. Lancelot a îmbrăţişat-o pe Ligia, declanşând un tsunami de fiori în pieptul acesteia. Ea a scăpat un geamăt de plăcere şi l-a ţinut strâns, nemaivrând să-l lase vreodată să plece. Frigul şi o bufniţă străină i-au făcut să se grăbească spre destinaţie. Ligia i-a împărtăşit planurile pentru următoarele două zile, în speranţa că se vor intersecta la un moment dat. Lancelot s-a arătat mai încântat de întâlnirea pe timp de iarnă.

Cei doi eroi vor reveni cândva cu picioarele pe pământ, dar nu pariez că asta se va întâmpla prea repede. De ce să fii lucid când te poţi îmbăta cu nebunia pasiunii?

Poveste fără titlu – part IX

De data aceasta am întârziat trei zile cu episodul nou din saga eroilor Cameromei. ISP-ul e de vină. Nu e nevoie să precizez denumirea (acum trebuie să trag adânc aer în piept pentru a putea spune dintr-o răsuflare întreaga urare de bine destinată tuturor rudelor mai mult sau mai puţin răposate ale angajaţilor): RDS. Iată că am zis-o! Acum pot răsufla în linişte. Păi cum să nu te enervezi când vin dobitocii să regleze TV-ul şi taie netul?

Revenind pe tărâmuri de basm, undeva între vise şi realitate, să vedem ce-au mai făcut protagoniştii acestei serii de povestiri. Era o zi frumoasă de toamnă, numai bună pentru o bufniţă conştiincioasă să ajungă la timp. Ligia a tresărit la aflarea veştii şi a rămas cuprinsă de fiori de nerăbdare până la întâlnirea neaşteptată cu Lancelot. Între timp au mai pus ei câteva bufniţe să facă antrenamente de cursă lungă.

Când s-au întâlnit în locul de acum arhicunoscut, picături mignone de ploaie au început să danseze prin vijelia proaspăt stârnită. Eroii au vorbit veseli despre lucruri personale. Ligia a observat cu admiraţie că Lancelot a făcut o schimbare plăcută a aspectului: tunsoare nouă, proaspăt bărbierit. Însă nu l-a complimentat ca să nu creadă că dă importanţă unor lucruri superficiale. S-au oprit într-un luminiş de la marginea cetăţii. Lancelot i-a tăiat avântul Ligiei recunoscându-se uituc, dar a adăugat repede că se poate amâna pe a doua zi dimineaţă. Ea s-a mirat foarte tare pentru că era prima dată când o chemase, ba mai mult, prima dată când începea să facă planuri. S-a resemnat că lui i-a făcut plăcere s-o vadă şi s-o ţină în braţe. Şi nici nu a gâdilat-o mângâierea pe talpă.

La întoarcere a fost mai anevoios drumul întrucât vijelia se accentuase. Abia a reuşit bidiviul să iasă din luminiş. Ligia l-a făcut pe Lancelot să râdă făcând aluzie la priceperea îngrijitorului de la grajdurile împărăteşti. I-a spus că este foarte ocupată dimineaţa şi că nu se pot întâlni. Au vorbit mult şi despre o cunoştinţă comună care îl stresa pe Lancelot cu prea multă atenţie. Aşa de multă încât au început să circule zvonuri prin cetate. El a zis că nu l-ar fi deranjat deloc dacă i-ar fi plăcut persoana respectivă. Ligia i-a dat o copie a portretului pe care îl ţinea mereu asupra ei. Era făcut exact cu doi ani înainte de prima lor întâlnire neoficială. Apoi Lancelot a fost chemat urgent la o operaţiune de însoţire a diligenţei şi a lăsat-o pe Ligia în ploaie, departe de casă. Ea a fost atât de zăpăcită de gândurile la cavaler încat a coborât din trăsură mai devreme decât ar fi trebuit.

Povestea continuă săptămâna viitoare.

Poveşti nemuritoare – part VIII

Credeaţi că s-a terminat seria povestirilor ciudate, fără sens, ilogice şi plictisitoare? Nici o şansă! Ba chiar ştiu să scriu opt cu cifre romane. Titlul nu contează, doar numerotarea cronologică. Sper să mă ţină imaginaţia măcar până la şaizeci şi nouă. Nu mă refer la postări că deja am ajuns.

În cetatea Cameroma încă mai trăiesc doi eroi nebuni de legat: Ligia şi Lancelot.

A, staţi aşa! Time out! Aici vă imaginaţi că mă vedeţi pe mine gesticulând ca antrenorii de handbal sau baschet, adică făcând un “T” cu palmele. E adevărat că de obicei arcada “T”-ului coboară spre cot, dar azi a fost o zi frumoasă şi s-a menţinut la înălţime. Revenind la poveste, vroiam să spun că a fost şi partea şapte şi jumătate cu o săptămână în urmă, dar cine-a avut timp să scrie...? Oricum se poate neglija o scurtă discuţie, de zece minute, încheiată semi-romantic, cu câte un zâmbet: “Eşti cumva îndrăgostită?” Ea: “Dacă nu mi-a trecut în atâţia ani, crezi că îmi trece în câteva zile?”

Şi time out la time out! Mai era partea şapte şi un sfert, o întâlnire de afaceri, de cinci minute, cu o săptămână şi jumătate în urmă. Asta chiar că se poate neglija de tot.

Hai că v-am făcut să vi se rotească quasari şi pulsari verzi în jurul capului de la atâtea cifre. Să continuăm povestea.

Ligia şi Lancelot s-au întâlnit din nou în locul lor preferat şi s-au îndreptat spre oaza de linişte, unde au descoperit că accesul era blocat de barbari petrecăreţi, care frigeau sălbăticiunile vânate. Au dat bice bidiviului şi s-au întors în locul vizitat în partea a treia, dincolo de prăpastie. Au poposit câteva momente la umbra unor copaci foarte înalţi. Ligia s-a bucurat de fiorul simţit la îmbrăţişarea lui Lancelot. Îi fusese foarte dor de el, după cum îi mărturisise săptămâna trecută. Au fost mai precauţi. Nu s-au mai aruncat cu capul înainte în piscina goală. Dar momentul de bucurie le-a fost curmat brusc de reapariţia unor vizitatori din cetatea împăratului Roşu. Lancelot a grăbit-o pe Ligia să termine dansul digitigradolimboluetic, prin mângăieri ferme pe spate. La întoarcere, ea s-a tot scuturat de frunzele uscate care i s-au agăţat de veşminte în timpul dansului. Însă zgârieturile de pe coapsă le-a observat abia spre seară, probabil pentru că o tulburase prea tare discuţia cu Lancelot. Din nou, atinseseră o temă intimă şi controversată din cauza curiozităţii lui. Înainte să-şi vadă fiecare de treburile lui, şi-a exprimat totuşi îngrijorarea faţă de eventuala ei reacţie adversă în urma apariţiei vizitatorilor neaşteptaţi. Ea n-a reuşit să fie prea veselă sau vorbăreaţă şi a recunoscut că e nebună după el, adăugând imediat că sigur n-are el nevoie de o nebună ca ea.

To be continued... când îşi revin eroii din traumele psihice suferite. După externare, bineînţeles.