Ei bine... unde am rămas? Hmm... în al nouălea cer? Ar fi fost extraordinar de ireal să fi rămas acolo. Când te gândeşti că mai adaugi un “c” şi bolta se transformă în puţ alighierian.
Da, mi-am amintit: am rămas în Cameroma – o lume situată între vis şi realitate. Ningea cu pisici şi câini. Pardon, aceea era ploaia. Ce expresii ciudate...
Erau doi eroi în saga Cameromei: Ligia şi Lancelot. Mai apăreau şi nişte personaje secundare, dacă nu mă înşeală memoria. Însă nu sunt demne de a fi înnobilate cu vreo titulatură.
Într-o zi frumoasă de iarnă, mai frumoasă decât cea din "Black Winter Day" , Ligia şi Lancelot au făcut o plimbare prin Cameroma, cu o diligenţă oarecum adecvată drumurilor înzăpezite şi îngheţate. Ligia a fost surprinsă succesiv, având parte de surprize cu final neaşteptat, alternând între veşti bune şi veşti excelente. Cu o zi înainte împrumutate aripile bufniţei cavalerului şi se ridicase mai sus decât pe un Nimbus 2011. Dimineaţa alunecase pentru un moment în demisolul arenei de quidditch, dar a revenit rapid pe o traiectorie ascendentă.
Lancelot a fost reţinut cu treburi evitate de Guinevere, plecată în pripă din castel. Apoi a vrut să amâne călătoria cu Ligia, dar s-a răzgândit şi au purces la drum. Au vorbit despre problemele apărute recent în cetate şi care nu le îngăduiau prea multe momente de răgaz. Ligia era curioasă în legătură cu Guinevere, însă Lancelot s-a arătat oarecum reticent în dezvăluirea amănuntelor. Lancelot a făcut o mişcare strategică de evitare a subiectului, zăpăcind-o complet pe Ligia. Un fior neobişnuit i-a electrocutat instantaneu fiecare moleculă. Ea a apreciat enorm iniţiativa de apropiere şi a prins curaj să continue atingerea subiectului fierbinte pe durata călătoriei. El i-a spus o poveste fantastică, în care apăreau nişte maşinării ciudate, cu propulsie inaccesibilă muritorilor de rând din vremurile medievale. Bineînţeles că nu a intrat în amănunte gen “imprimate albăstrui”, echipamentele cu acţionare electrică pe verticală rămânând strict drept decor al unor scene inedite. Ligia a recunoscut ca interesul ei e departe de a fi superficial, nu doar în privinţa poveştii.
S-au plimbat pe o potecă înzăpezită, simţind gheaţa scârţâind sub bocanci. Era un ger cumplit pe care eroii poveştii l-au ignorat cu bună ştiinţă. Au privit drumul rar circulat din crenelul unui vechi adăpost şi au ascultat vântul şuierând printre copaci. Aerul iernatic i-a înviorat şi a dat frâu liber manifestărilor nemaiîngrădite de pudoare. Lancelot a scurtat plimbarea întrucât îngheţase de tot în mantia subţire pe care o aruncase în grabă peste el la plecarea din castel. Era de părere că nu sunt în deplinătatea facultăţilor mentale, temporar. Ligiei i-a venit greu să se dezlipească de el. A evitat un răspuns tranşant în privinţa primirii trandafirilor galbeni danezi, însă a insistat că ea nu i-ar fi dat niciodată din curtea cavalerului roşu. A vrut să coboare pentru ca Lancelot să nu o însoţească la castelul HQ, dar avea şi el treburi pe acolo, afişând o mină foarte veselă pentru că îşi recuperase hrisovul oficial.
Ligia a plutit pe valul beatitudinii până când un necunoscut pribeag a atentat la integritatea ei în drum spre castelul alb. Apelativul “păpuşă” şi tentativa de atingere i-a creat o stare de repulsie şi de indignare.
Cel puţin ziua frumoasă de iarnă s-a încheiat minunat, cu contribuţia demnă de ovaţii a lui Marcus. Dar despre acest personaj în episodul viitor. :)
P.S.: Inspiraţia vine în lipsa expiraţiei. =))
