După cum spuneam data trecută, am rămas la “oaia decapitată”. Sună destul de medieval, dar a fost un joc bine organizat,
după normele UE. Chiar dacă în unele ţări asiatice încă se mai joacă – da, în
secolul XXI! – ei folosesc o capră. Probabil e un animal mult mai comun în
acele zone: Tadjikistan, Uzbekistan.
Ce este de fapt? Aş putea spune că e o combinaţie de polo (hipic),
baschet, lupte şi acrobaţie.
Pe teren se află două coşuri mari, împletite din nuiele,
câte unul pentru fiecare echipă. O echipă e formată din 3 călăreţi. Arbitrul
aruncă “oaia” (erau două bucăţi de blană de oaie, bine legate cu o sfoară una
de alta) cât mai sus la centrul terenului. Călăreţii galopează spre ea să o
prindă (foarte rar reuşesc să o ia din aer). “Oaia” trebuie ridicată de călăreţ
fără ca acesta să coboare din şa – puţină acrobaţie, cam dificil pentru cei
puţin supraponderali. Apoi trebuie date două pase co-echipierilor şi se înscrie
la coş – dacă reuşesc să treacă de apărare.
Noi am văzut două meciuri şi deja echipele aveau galerie
puternică la balustradă, mai ceva ca la fotbal. Cu mare dezamăgire la “auto-coş”;
te mai ia valul şi uiţi unde trebuie să marchezi. Mai ales dacă coşul echipei
tale este nepăzit de nimeni. :) A fost extrem de comic, mai ales când s-a
dezmembrat “mingea” şi s-au crăpat pantalonii de la prea multe acrobaţii.
