No more ghost stories

Să nu credeţi că nu ştiu cum se scrie 7 cu cifre romane. Nu de asta am schimbat titlul. Pur şi simplu m-am plictisit de el. Oricum nu era sugestiv.

Aceiaşi eroi, altă poveste. Ligia şi Lancelot s-au întâlnit la prânz şi s-au plimbat pe calul în culorile Cameromei, care îşi revenise după goana precedentă. Au lămurit lucrurile care rămăseseră ca-n gară. Dar de ce să fie simplu când poate fi complicat? Imediat Ligia a lansat o nouă bombă psihologică, legată de încrederea unuia în altul. Era o bombă cu efect întârziat şi prelungit, care l-a măcinat pe sărmanul cavaler pe parcursul călătoriei. Ea a încercat să-l destindă spunându-i câteva faze comice, dar toate gândurile lui se roteau în jurul conceptului de încredere.

S-au oprit în apropierea unui luminiş, la marginea cetăţii şi au lăsat calul să pască la umbră. Ligia era bucuroasă să fie în braţele lui Lancelot, mai ales că şi-a făcut mai mult timp pentru ea. I-a plăcut îmbrăţişarea pasională şi fermă, cu schimbări de ritm şi de poziţie. Dar şi mai bine s-a simţit auzindu-i vocea caldă, şoptită, încărcată de emoţie. El a vrut mai mult de această dată şi s-a întins mai departe decât de obicei.

La întoarcere Lancelot a devenit mai curios decât de obicei în privinţa informaţiilor cu caracter personal. Ligia i-a satisfăcut curiozitatea şi a încercat să-l asigure că totul este în regulă. El recunoscuse că s-a speriat puţin de bomba lansată de ea. Dar atmosfera a fost în general veselă. A luat-o puţin prin surprindere comentând situaţia exact cu aceleaşi cuvinte la care se gândise ea (50-50 = chit). Apoi au revenit fiecare la treburile cotidiene.

Nu e o descriere spectaculoasă a episodului, dar vă asigur că întâlnirea eroilor a fost incendiară.

Morala se potriveşte fabulelor, nu povestirilor despre urmarea instinctelor primare.

Ghost story – part VI

N-am mai scris la timp, pe urmele fantomelor trecute. Dar ce rost are să te gândeşti şi să discuţi despre ele? Trăieşte clipa! Fără regrete. Wild sex freedom! (citat din Dan Bălan – vedetă mai mare decât Horaţiu pentru generaţia ratată, pardon, contemporană)

Eroina poveştilor de până acum a trecut printr-o criză emo, dar şi-a revenit înainte să se înece în melancolie.

Ce s-a întâmplat de s-a ajuns la melodramă? S-a întâlnit cu Lancelot dis-de-dimineaţă. El schimbase şi calul, şi şaua, renunţând la culorile Cameromei. Ligia era obosită, tăcută şi înfrigurată. Au schimbat câteva vorbe despre cavaleri şi barbari. Au poposit într-un luminiş ca să se relaxeze. Ligia se simţea minunat în braţele lui Lancelot. Ar fi vrut să oprească timpul în loc şi să rămână acolo o veşnicie. Apoi unul dintre piticii de pe creier a înţepat-o cu tridentul în fund şi a făcut-o să vorbească serios. De parcă oamenii nu s-ar mulţumi cu glume şi sex... Întrebarea ei indiscretă şi indecentă l-a jignit pe cavaler, iar pe ea a început s-o doară că l-a supărat. Ultimul lucru pe care şi l-ar fi dorit era să devină o problemă în plus pe capul lui. Atmosfera s-a transformat într-una asemănătoare celei descrise de Eternal Tears of Sorrow în “Tears of Autumn Rain”.

Şi tocmai când credea că lucrurile nu puteau merge mai prost, soarta s-a arătat mai mult decât ironică. De-a dreptul sarcastică până la paroxism. Lancelot a surprins-o în mijlocul crizei emo şi s-a arătat îngrijorat. Acest lucru a întristat-o şi mai tare, dacă era posibil.

Din fericire pentru eroi, a doua zi s-au văzut şi au vorbit mai mult, cu zâmbetul pe buze, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, însă numai despre problemele cetăţii. Poate că timpul vindecă rănile... sau doar le adânceşte... Rămâne de văzut în episodul următor.

Morala: Femeia perfectă e cea cu gura plină.

Ghost story – part V

Cred că trebuie să schimb titlul pentru că fantomele sunt expirate rău, dar mergem în continuare tot aşa cât timp poveştile sunt din aceeaşi serie. Cine-a zis că într-o poveste cu fantome trebuie să apară şi fantome? Şi oricum ele sunt invizibile amatorilor.

Aşadar, să vedem ce s-a mai întâmplat cu eroii Cameromei. Ligia se îndrepta spre marginea cetăţii, pe cărarea bătută şi răzbătută cu greu adesea. Un porumbel călător de la Lancelot a făcut-o să abandoneze diligenţa pentru a merge în întâmpinarea lui. Birjarul s-a arătat surprins de oprirea la jumătatea drumului, întrucât era prima oară. Ligia l-a liniştit spunându-i că va merge spre locul de pelerinaj puţin mai târziu şi a plecat zâmbitoare.

Picături timide de ploaie se prelingeau pe pletele eroinei grăbite. Lancelot nu a întârziat să-şi facă apariţia şi a luat-o pe Ligia în şa. Era bucuroasă că îl vede din nou deoarece în ziua precedentă nu-l zărise decât o clipă. El i-a tăiat brusc reveria: “Calul şi-a pierdut o copită. Trebuie să-l duc la grajdurile împărăteşti.” S-au întors pe un drum anevoios, mergând atât de încet încât un melc maratonist ar fi putut ţine lejer pasul cu ei. Fiindu-i milă de bietul animal, Ligia a coborât înainte să ajungă la destinaţie. Cerberul a întrebat-o de ce s-a întors pe jos, iar ea n-a vrut să spună că a călărit un cal beteag. Mai mult, s-a mirat că se interesează cineva de soarta ei, o biată sclavă din cetate.

Lancelot a mai schimbat câteva vorbe cu Ligia, supărat că n-a mai putut călări un armăsar rapid, apoi a plecat cu un alt cavaler în căutarea barbarilor.

Credeţi că eroii se vor mai întâlni în circumstanţe mai favorabile decât cele de mai sus? Să fim optimişti şi să vedem jumătatea îmbrăcată a fantomei.

Morala: Atunci când ai un chef nebun de plimbare, te lasă calul în mijlocul drumului.

P.S.: Nu cred că e morală. E doar un murphism.

Ghost story – part IV

După cum aţi observat (mă adresez direct cititorilor pentru a da oralitate stilului literar abordat), nu există fantome reale în aceste scurte povestiri kafkiene. Puteţi să vă consolaţi cu ideea că măcar poveştile sunt adevărate.

A fost odată o zi ploioasă de toamnă. Ligia se plimba sub o frunză de baobab. Aceste frunze erau greu de găsit pe vremea ei, dar de milioane de ori mai uşor decât o umbrelă. Nu l-a recunoscut pe Lancelot decât după ce s-a apropiat. El schimbase şaua calului cu una roşie, brodată în culorile Cameromei. Ligia l-a însoţit pe drumul din jurul cetăţii, cu un chef nebun de conversaţie. Au vorbit de câte-n lună şi-n stele: de la probleme personale până la zvonuri ce zburau prin cetate. Lancelot a repetat că nu-i plac bufniţele că pot crea probleme. Era puţin îngrijorat să nu fie urmăriţi de barbari, dându-i Ligiei impresia că ar avea tendinţe paranoice (în special cu aluzia acuzatoare legată de păstrarea confidenţialităţii).

În oaza de linişte Lancelot s-a relaxat câteva momente. Ligia s-a bucurat să fie liniştiţi măcar o clipă.

Plimbarea le-a fost scurtată de barbari bărboşi. Fiind nevoiţi să se întoarcă rapid în cetate, Ligia şi-a exprimat regretul că au întârziat şapte ani să meargă în recunoaştere.

După ce s-au despărţit, Ligia l-a văzut trecând călare pe cavalerul de care tocmai discutaseră. O umbră paranoică s-a lipit şi de ea. Oare au fost urmăriţi?

Morala: Confidenţialitatea este o mănuşă a adevărului. Prea groasă vara şi prea subţire iarna. Dar cine are nevoie de mănuşi în lupta cu barbarii?

Ghost story – part III

Ce s-a mai întâmplat în cetatea Cameroma? (sau să-i spunem Romalot?! O fi România plină de a lot of them, dar nici chiar aşa)

Ligia şi Lancelot erau iarăşi îngropaţi până peste urechi în probleme cotidiene. Sătui să înoate împotriva curentului, şi-au luat din nou lumea-n cap pentru scurt timp. Au hoinărit o vreme pe meleaguri neprielnice călătoriilor îndelungate şi au poposit pentru un moment în mijlocul unui drum mai puţin umblat.

Era o adiere răcoroasă, care i-a înviorat pe eroii noştri şi le-a adus câte un zâmbet timid. După ce Ligia l-a îmbrăţişat, Lancelot pare să fi auzit ceva dinspre crâng şi i-a şoptit să nu mai fie aşa de gălăgioasă. Mai mult de teamă de fantome, sclava s-a conformat. În plus, tocmai îl exasperase pe Lancelot cu poveşti neverosimile despre bufniţe blind.

La întoarcere, Lancelot s-a purtat cavalereşte şi a ajutat-o pe Ligia să traverseze o culme prăpăstioasă. Apoi şi-a amintit câte tâmpenii a fost nevoit să asculte pe drum şi a abandonat-o la marginea cetăţii: “Mergi spre dreapta!” A reuşit să se întoarcă fără umbrelă de soare, chiar la timp pentru o şedinţă de terapie de grup.

Morala: Nebun să fii şi tot nu vei înţelege care e legătura eroilor cu fantomele.

Ghost story – part II

Data trecută v-am lăsat într-un nor de ceaţă fantomatic sau, mai bine spus, ca în filmele cu proşti. Ce-au făcut eroii? Dar fantoma? I-a urmărit sau i-a fost prea lene să se ţină după ei cu mai mult de 30 km/h?

Ei bine, timp de două zile au stat liniştiţi, văzându-şi fiecare de treburile lor proprii, individuale şi personale. Ligia desena simbolul peştelui pe nisip (dacă nu se inventaseră blogurile pe vremea lor...), Lancelot se lupta eroic cu hoardele de barbari care ameninţau să ia cu asalt cetatea, iar fantoma... s-a risipit prin locuri numai de ea ştiute.

A treia zi, Ligia şi Lancelot au reuşit să se rupă de treburile cotidiene şi să se aventureze în locuri neexplorate. Călătoria îndelungată prin tărâmuri sahariene i-a obosit, aşa că au poposit într-o oază de linişte. Nu se auzea nici un scuipat de muscă sau picior de greiere. Şi normal... insectele au avut mai multă minte decât protagoniştii poveştii, adică au evitat auto-sauna din mijlocul teritoriului arid.

Lancelot era stresat încă de la prima apariţie a fantomei. După cum bine ştim, de ce ţi-e frică tocmai de aia nu scapi. Aşa că în scurt timp şi-a făcut din nou apariţia. N-a mai râs pentru că a învăţat de data trecută că aşa nu sperie pe nimeni. S-a evaporat într-un nor de praf, din ăla de care aţi văzut la Crixalis (mă adresez maniacilor de Dota). Lancelot a concluzionat: “Asta e cea mai proastă zi din viaţa mea!” Ligia nu s-a debusolat şi a încercat să-l liniştească pe Lancelot: “Dacă nu vrei să ... (cenzurat, dar e ceva sinonim cu acţiunea prin care se aplică presiune circulară, neuniformă, asupra unui corp cilindric cu o ventuză), atunci hai să ne întoarcem!” Evident, Lancelot a reacţionat copilăreşte la replica indiferentă, vădit înmuiată în psihologie inversă, a Ligiei. Din nefericire, au fost tulburaţi de un stol de bufniţe nerăbdătoare să-şi livreze mesajele, adevărate fanatice ale promptitudinii. În criză de timp, nevoiţi să se întoarcă în cetate, au abandonat fantoma care le-a mai făcut o dată cu ochiul.

The end (adică s-ar putea să revin cu o continuare, dacă nu-mi pierd informatorul secret)

P.S.: Uitam de morală. Şi ce dacă? Cine are nevoie de ea? :P

Ghost story

Vă plac poveştile cu fantome? Am auzit câteva în copilărie, dar nu m-au impresionat. De fapt, pe mine rar mă impresionează ceva. Am experimentat prea multe lucruri ca să mai rămân “mască”.

Aşadar, credeţi că există fantome? Am ameninţat o rudă apropiată că o voi bâtui dacă nu pune Cradle of Filth la înmormântarea mea. Singura reacţie pe care am obţinut-o a fost un hohot de râs. Ei bine, să vedem cine râde la urmă.

Să vă spun o poveste. E plină de fantome invizibile, cu sens figurat.

A fost odată ca niciodată... de fapt ăsta e un nonsens. Nu ştiu de ce încep basmele aşa de stupid. Nu-mi vine să cred că tradiţia transmiterii pe cale orală a păstrat nealterată această formulă de început. Să revin: a fost odată, în timpuri demult apuse, o sclavă – vă rog insistent să nu vă gândiţi la telenovele, mai degrabă la Lexx – a voinţei celor care îi acordau mai multă atenţie decât credea că merită. (La un aşa început... v-am spulberat deja speranţa la un happy-end.)

Într-o bună zi, eroina poveştii – să-i zicem Ligia (ştie monsenior Sienkiewicz de ce) -, plictisită de moarte de monotonia cu care se scurgeau evenimentele, a decis să i-a taurul de coarne şi a trimis un mesaj cavalerului ioanit pe care-l ştia de la primele turniruri. Surpriză: bufniţa nu s-a rătăcit – ca cea a familiei Weasley – şi răspunsul a venit cu promptitudine. Şi el – să-i zicem Lancelot (ştie Guinevere de ce) – a fost de acord cu o escapadă în natură, unde să-şi poată scoate paloşul din teacă în scopul de a speria animalele mai puţin înzestrate.

Ştiţi reclama aia la Sprite, nu? Printre copaci... bing-bang! Fix aşa a apărut fantoma. Pe neaşteptate, înconjurată de un val de ceaţă şi de un hohot de râs. “Credeaţi că scăpaţi de mine?” zise fantoma. “Păi poxipolul e mic copil pe lângă adezivitatea mea.”

Iar Ligia şi Lancelot i-au dat bice şi s-au îndepărtat cât mai degrabă cu putinţă de meleagurile bântuite de fantome mai nebune şi mai neastâmpărate decât ei (dacă într-adevăr se va dovedi în instanţă că au pledat cinstit).

The end

P.S.: Morala e că orice fantomă te bântuie atunci când te aştepţi mai puţin.