vineri, 7 ianuarie 2011

Albume 2011 – Stratovarius – Elysium

(sursa: http://metal-archives.com/)
Ca de obicei, rock-ul finlandez se ridică la nivelul aşteptărilor noastre.

După albumul “Polaris”, lansat în 2009, membrii trupei Stratovarius au pregătit un nou deliciu fanilor înfocaţi. Ne-au lăsat să aşteptăm mai bine de un an, într-un suspans binevenit. Cu cât se amână mai mult lansarea, cu atât mai bine prelucrat este albumul, nu? Cel puţin aşa a arătat Haggard, cu “Tales of Ithiria” – capodopera pe care încă n-au reuşit să o depăşească.

"Elysium" conţine nouă melodii, dintre care două a fost deja lansate în noiembrie, în single-ul “Darkest Hours”. Nu şi-au schimbat stilul binecunoscut; tot power metal melodic. Pe alocuri îmi amintesc de Avantasia, numai că nu sunt la fel de comerciali. Totuşi piesele au ceva mai multă viaţă decât cele din “Polaris”. Cu melodia care dă titlul albumului au încercat să bată recordul personal de lungime, mai bine zis durată. S-au întins în 18 minute minunate, cu solo-uri de chitară excelent interpuse printre părţile vocale, cu schimbări de ritm surprinzătoare, totuşi îmbinate melodios. De la minutul 9 creşte plăcut intensitatea sunetului, ca apoi să ne relaxeze o parte instrumentală ritmată, dând senzaţia unor valuri muzicale ce ne asaltează urechile, numai bune de surfing.

“I can hear you calling my name
From the distant skies
I am holding (a) falling angel
In my arms”

Refrenul acesta mă duce cu gândul la îngeraşul Zennei.

Dacă n-aţi ascultat deja albumul, vă recomand să vă grăbiţi să o faceţi. Nu vă veţi mai putea despărţi de el după aceea. E astfel alcătuit încât să crească numărul fanilor.

4 comentarii:

Diana spunea...

Chiar acum am dat search pentru album, să-l descarc. Că tot ai amintit de Avantasia, de la ei cred că am toată discografia. Îmi plac mult. Aștept și eu anul ăsta câteva albume noi de la diferite trupe. Trăiască rock-ul!

Zenna spunea...

Acum mă pun pe ascultat... ;)

Fr0z3nasic3 spunea...

Nu cred că Avantasia va continua şi în 2011 în acelaşi ritm, adică să lanseze încă două albume. Oricum “The Metal Opera” rămâne albumul lor de bază. Restul sunt versiuni comerciale, din ce în ce mai soft.
Diana, rock-ul nu va muri niciodată. Nu în inimile noastre, cel puţin.

Fr0z3nasic3 spunea...

Zenna, eu nu reuşesc să mă mai opresc din ascultat. Cât îmi dă voie ăsta micu... :)

Primăvara

  De sub pătura de nea a ieșit un ghiocel , Iar o mic ă viorea s-a întins încet spre el. Mii de rândunele peste dealuri vin Și râul de...