Beneficiile instruirii permanente

De luna aceeasta – chiar când am crezut că se termină perioada de training :) - am început sesiuni săptămânale de instruire. Suntem încurajaţi să testăm ceea ce ni se prezintă, pentru o mai bună înţelegere a conceptelor.

Este excelent când un angajator se preocupă ca resursele sale umane să fie mereu foarte bine pregătite. Cred că oricine vrea să se descurce cât mai bine în situaţii noi. Pentru asta e important nu doar să studiezi individual, ci şi să faci schimb de experienţă cu colegii.

Cu siguranţă, multe cunoştinţe se asimilează în urma citirii unor manuale de utilizare şi a unor proceduri de lucru. Însă aceste cunoştinţe pot fi consolidate doar prin punerea lor în practică. Iar problemele întâlnite în practică pot avea soluţii simple sau nu. În unele cazuri este mai eficientă soluţionarea lor în echipă. Nu reinventăm noi apa caldă... :)

În curând va trebui să pregătesc şi eu un discurs util celorlalţi colegi. Tema e stabilită, experienţă în domeniu am... doar să găsesc puncte noi de vedere şi să prevăd eventuale întrebări. Îmi place foarte mult că le dau puţin de lucru sărmanilor neuroni, plictisiţi de moarte în vechiul domeniu de activitate. M-aş mira extrem de mult să ajung să mă plictisesc şi aici. Mai ales că e tot timpul ceva de învăţat. Ca să nu mai spun de atmosfera propice studiului, de profesionalismul colegilor şi de respectul reciproc. La sfârşitul zilei plec cu un sentiment de mulţumire că am reuşit să finalizez ceva. Uneori primind mulţumiri din partea clienţilor, alteori oferind mulţumiri furnizorilor care şi-au respectat termenele şi au oferit servicii de bună calitate. Nici pomeneală să tot ceri documente la nesfârşit şi să le primeşti la “Sf. Aşteaptă”...

Artă modernă – tablouri puzzle

Printre distracţiile de la locul de muncă se numără uneori şi asamblarea unor piese de puzzle. Tot e nevoie de pauze lungi şi dese...

Ţi se livrează o cutie cu un tablou şi când o deschizi ai o surpriză: sunt mai multe! Stai puţin, era ofertă specială? Cinci la preţ de unul? Dar parcă astea seamănă unul cu altul. Şi tot răsucindu-le şi schimbând poziţia vezi că se potrivesc. Uraaa! Am rezolvat un puzzle ca în bancurile cu blonde.

Un exerciţiu foarte bun pentru pauzele de plictiseală - ca să nu amorţească de tot creierul - este să-ţi imaginezi ce a vrut artistul să zugrăvească. Prima dată când l-am văzut pe acesta de mai sus, m-am gândit la anime-urile Naruto. Cred că e un ju-jitsu combinat între satul frunzei şi satul nisipului. Dar dacă mă uit mai bine, parcă ar fi nişte hidre cu şapte capete. Ba nu, sunt gorgonele venite în ajutorul elfilor.

Doar dacă eşti prea obosit nu-ţi vin idei şi concluzionezi că cineva a dat câteva şuturi în cutiile cu vopsea, apoi s-a gândit să vândă rezultatul online. Nu de alta, dar trebuia să-şi scoată banii daţi pe ustensilele de lucru.

Concurs – recunoaşteţi locul

Vreau exact coordonatele de pe GPS! Glumesc. Cu siguranţă imaginea e întâlnită în multe alte staţii, nu doar pe unde am trecut eu. Şi dacă tot e concurs, trebuie şi un premiu care să stimuleze participanţii. Ce ziceţi de 10 litri de ... (n-am voie să încurajez consumul de substanţe “halucinante” – după cum spun unii, nu dau nume) sau poate se dă la metru acum şi se împachetează... Hmm! Bine, fie: 10 ciocolate cu lapte. Încă nu sunt interzise.

Oricui i-am arătat poza, a râs sau măcar a zâmbit. Oare de ce sunt aşa de amuzante suricatele? N-aţi mai văzut rozătoare verticale? Sunt prin toate spitalele din România. Probabil doar specia diferă, de mărime... mă îndoiesc.

Eu am altă problemă existenţială: de ce au fost aşezate spate în spate? Să nu se uite una la alta? Să se uite după tramvaie şi să-i îndemne şi pe pietoni să facă la fel? Altfel, cum ar fi ca toţi oamenii care aşteaptă în staţie să se grupeze în perechi care stau faţă în faţă după exemplul afişat? Creşte riscul de violenţă în public. Cred că de asta au băgat imaginea în oglindă.

Ce facem în pauza de masă?

Pentru mulţi dintre noi, pauza de masă e un prilej de a le împărtăşi colegilor o parte din gândurile noastre. Nu doar comunicăm ce avem pe suflet, dar aflăm şi informaţii utile: de la evenimente artistice până la noi schimbări legislative. Bineînţeles că totul trebuie să aibă un ambalaj comic care să facă interesantă până şi o banală plimbare cu tramvaiul.

Pauza de masă înseamnă să-ţi iei gândul de tot de la muncă. Imaginaţi-vă că sunteţi navigatori (nu pe Internet). Sunteţi piraţi şi mergeţi cu corabia spre un nou port. Nu-i aşa că vă bucuraţi când daţi de o insulă plină de cocotieri? Deja aţi uitat că trebuie să atacaţi flota britanică şi fugiţi să faceţi milk-shake cu lapte de cocos şi banane. :) De asta nu mâncăm în faţa calculatorului. Nu vrem să vedem dacă se mai apropie vreo corabie. Când eşti sătul şi odihnit e mai uşor să elaborezi noi strategii. Te întorci în larg cu forţe proaspete.

Dar dacă mai avem şi vreun sărbătorit, totul este mai plăcut (nu neapărat mai dulce, după cum se vede în poză :) ).

Plimbare prin parc

Nu este prea clar din poză, dar chiar m-am plimbat. :)

Ce poate fi mai relaxant decât o plimbare prin parc? Mai ales dacă e o după-amiază călduroasă de luni şi faci cunoştinţă cu noii colegi. Copacii din parcul Copou sunt destul de umbroşi pentru a asigura o atmosferă plăcută chiar şi în jurul prânzului. Dacă mai adăugăm şi o  îngheţată delicioasă de fructe de pădure, iese combinaţia optimă pentru a te crede mai aproape de munte în timpul verii.

Apoi te poţi întoarce la serviciu cu forţe proaspete şi chef de a învăţa lucruri noi. :)

Haruki Murakami – “După cutremur”

Ca să ne înţelegem mai bine unii cu alţii trebuie să conştientizăm mai multe aspecte ale naturii umane. În colecţia de povestiri “După cutremur”, a lui Haruki Murakami, putem observa cum un dezastru natural – devastatorul cutremur din Kobe – influenţează indirect şi în moduri diferite câteva persoane.

Indiferent dacă au pierdut membri ai familiei, prieteni ori cunoscuţi sau dacă nu aveau nici o legătură afectivă cu victimele, personajele ilustrează câteva feluri de reacţii în faţa factorilor externi necontrolabili. Ne sunt zugrăvite succint stări de spirit provocate de aflarea producerii cutremurului:

-          indiferenţa unui agent de vânzări de produse de lux, care duce la un divorţ neaşteptat;

-          singurătatea apăsătoare a unui pictor pasionat de arta construirii focurilor de tabără, în urma decesului soţiei sale;

-          dorinţa de a-i ajuta pe supravieţuitori prin donarea de provizii – în cazul unei membre a unui cult religios;

-          indecizia unei doctoriţe de a afla dacă fostul ei soţ a murit;

-          căderea psihică a unui recuperator de creanţe singuratic;

-          neliniştea unui scriitor în legătură cu eventualitatea pierderii părinţilor care îl dezmoşteniseră, nemulţumiţi de alegea carierei sale.

Scriitorul, laureat al premiului Kafka, reuşeşte să construiască povestiri realiste în jurul acestor idei, neuitând să ne răsfeţe cu neaşteptate răsturnări de situaţie şi cu finaluri deschise. Cartea are ingredientele necesare pentru a ne menţine nivelul atenţei ridicat: aventuri în concedii, poveşti de dragoste, prietenii durabile, obiceiuri culturale specifice, citate filosofice şi situaţii hilare.

Ce am învăţat din această carte? Că unii oameni aleg să acţioneze, să încerce să schimbe ceva în bine. Că alţii abia reuşesc să-şi revină din şoc. Iar pentru o parte dintre ei nu se mai poate face nimic. Eu cred că e important să încercăm să fim în primul grup, să dăm dovadă de un caracter puternic. Şi nu doar în situaţii extreme. În fiecare zi apar noi provocări, ocazii de a ne dovedi în special nouă înşine că putem fi mai buni. Iar dacă ratăm vreo oportunitate, trebuie să fim optimişti. Ni se va oferi şi o a doua şansă de a reuşi. Mai ales dacă facem tot posibilul să ieşim din anonimatul mediocrităţii. Uneori ne asumămi riscuri, în funcţie de gradul nostru de adaptabilitate. Alteori preferăm să acţionăm în cadrul limitelor impuse de multitudinea de factori externi care ne influenţează vieţile.

“Night Angel” de Brent Weeks

Nu sunt fan al literaturii contemporane, dar am găsit o serie fantasy deosebit de captivantă.

Brent Weeks pare să se fi inspirat din Warcraft, dar a creat concepte noi, cum ar fi wetboy, kakari, compulsion earings. Nu vreau să vă stric surpriza. Vă las să le descoperiţi singuri, treptat. Eu am inceput cu ultimul volum din greşeală, pentru că erau numerotate invers. Aşa că am avut plăcerea de a mă lămuri abia la sfârşitul primului volum (“The Way of Shadows”) de ce s-au întâmplat toate evenimentele în ordinea stabilită de autor. Oricum eram obişnuită cu cronologia inversă din “Star Wars”. J E bine să păstrezi un sistem care funcţionează la parametri optimi.

Eroii din seria “Night Angel” provin din medii sociale diferite, iar destinele lor se intersectează în moduri surprinzătoare. Cele trei cărţi sunt pline de acţiune şi de imagini şocante, caracteristice unui ev mediu dominat de magie. Se spune că tuturor le plac poveştile, mai ales cele cu elemente fantastice. Doar aşa am fost obişnuiţi din copilărie. :)

Eroul principal, Kylar Stern, e un asasin cu puteri neobişnuite, care îşi salvează prietenii de invadatori şi care este manipulat şi constrâns să facă lucruri inacceptabile prin prisma conştiinţei sale. El se îndrăgosteşte de o fată simplă, dar care radiază de bunătate. Evenimentele socio-politice îi împiedică să fie împreună şi ajung în postura de marionete potrivite planurilor marilor jucători.

Durzo Blint este un personaj controversat, a cărui adevărată origine o descoperim la sfârşitul primului volum. Guinevere Kirena conduce mafia din Cenaria timp de două decenii şi conduce rezistenţa împotriva Khalidorului. Logan Gyre refuză tronul când singura modalitate de a-l obţine e o căsătorie de convenienţă şi supravieţuieşte într-o închisoare de maximă securitate fără să se dezumanizeze, după cum vedem in “Shadow’s Edge”. Dorian Ursuul renunţă la tron, dar tot ajunge rege-zeu al Khalidorului doar pentru a-şi salva prietenii de un sfârşit apocaliptic. Viridiana Sovari este un asasin care reuşeşte să îl omoare pe Garoth Ursuul, dar cu un preţ enorm de mare atât pentru ea, dar şi pentru Kylar. Solonariwan Tofusin este un prinţ care renunţă atât la tron, cât şi la marea lui iubire pentru a-l instrui pe viitorul High King. Mai sunt multe alte personaje secundare zugrăvite cu măiestrie de Brent Weeks. Un rezumat prea cuprinzător i-ar nedreptăţi pe cei care îşi doresc să citească trilogia.

Pe lângă firul epic imposibil de abandonat, psihanaliza pătrunzătoare şi elementele de strategie militară, în ultimul volum, “Beyond the Shadows” m-a surprins în mod plăcut şi stilistica utilizată. Autorul şi-a permis să mai presare pe ici, pe colo descrieri, comparaţii şi metafore capabile să taie respiraţia cititorului. De exemplu: “Kylar moved through the trees like the breath of a vengeful god.” Sau: “ethereal flames burning like holes in the cloak of heaven”; “The swords rang together in the staccato melody that would climax in death.”

 Ecranizarea cărţii “Ender’s Game” am aşteptat-o mai mult de 15 ani. Sper să nu dureze la fel de mult în cazul seriei “Night Angel”. Ar trebui foarte multe efecte speciale complicate, dar am încredere în dezvoltarea exponenţială a tehnologiilor grafice.