Excursie la munte

Înainte de urcare am întâlnit o tânără localnică misionară. Pentru că n-am acceptat pliantul oferit, m-a întrebat unde cred că se va duce sufletul meu după ce voi muri. Neavând altceva mai urgent de făcut, am promovat puţin libertatea de gândire şi relativitatea adevărului în privinţa ideologiilor spirituale. Cred că n-am avut prea mult succes pentru că la final m-am trezit cu pliantul în mână. :)

Aerul puţin răcoros de munte, soarele care a alungat ceaţa şi briza uşoară care sufla au creat o atmosferă foarte plăcută. Am fi putut rămâne mult timp în vârf dacă am fi avut mai multe provizii. Ulterior am aflat că foarte rar se prind zile senine şi călduroase în mijlocul toamnei, în acea zonă.

Şi totuşi, dacă sufletul meu va mai exista după moarte, cred că aş vrea să meargă la munte şi să admire în continuare priveliştea.

Festivalul medieval de la Suceava – partea a doua

După cum spuneam data trecută, am rămas la “oaia decapitată”. Sună destul de medieval, dar a fost un joc bine organizat, după normele UE. Chiar dacă în unele ţări asiatice încă se mai joacă – da, în secolul XXI! – ei folosesc o capră. Probabil e un animal mult mai comun în acele zone: Tadjikistan, Uzbekistan.

Ce este de fapt? Aş putea spune că e o combinaţie de polo (hipic), baschet, lupte şi acrobaţie.

Pe teren se află două coşuri mari, împletite din nuiele, câte unul pentru fiecare echipă. O echipă e formată din 3 călăreţi. Arbitrul aruncă “oaia” (erau două bucăţi de blană de oaie, bine legate cu o sfoară una de alta) cât mai sus la centrul terenului. Călăreţii galopează spre ea să o prindă (foarte rar reuşesc să o ia din aer). “Oaia” trebuie ridicată de călăreţ fără ca acesta să coboare din şa – puţină acrobaţie, cam dificil pentru cei puţin supraponderali. Apoi trebuie date două pase co-echipierilor şi se înscrie la coş – dacă reuşesc să treacă de apărare.

Noi am văzut două meciuri şi deja echipele aveau galerie puternică la balustradă, mai ceva ca la fotbal. Cu mare dezamăgire la “auto-coş”; te mai ia valul şi uiţi unde trebuie să marchezi. Mai ales dacă coşul echipei tale este nepăzit de nimeni. :) A fost extrem de comic, mai ales când s-a dezmembrat “mingea” şi s-au crăpat pantalonii de la prea multe acrobaţii.

Festivalul medieval de la Suceava – partea întâi

Anul acesta am fost la festivalul medieval de la Suceava. Partea din program care ne-a convins să mergem a fost “lupte cu săbii şi topoare”. Până când au început, eu am crezut că va fi ceva demonstrativ. Apoi s-au anunţat echipele HMB (historic medieval battle) şi a început competiţia internaţională, cu arbitru. Poate a fost totuşi ceva gen wrestling. A trebuit să plecăm înainte să-mi dau seama dacă într-adevăr se băteau pe bune.

Micuţul nostru a fost încântat de toate armele expuse. Mai ales că a avut voie să tragă şi el cu arcul. Cu tunul nu se putea. Probabil se consumaseră deja toate ghiulelele. Programul pentru copii a inclus magie, teatru de păpuşi, spectacol cu baloane uriaşe.

În postarea următoare vom explica “oaia decapitată”.

Efecte speciale luminoase – ce face Sf. Ştefan?

Dacă m-aş fi chinuit să adaug efecte speciale în programe de prelucrare grafică, mă îndoiesc că ar fi ieşit aşa de bine. Fără intenţie, am obţinut în poză o reflexie ciudată pe tabloul lui Ştefan cel Mare. Oare erau ţigări aşa de subţiri acum 500 de ani? Sau confiscau narghilele în urma bătăliilor cu turcii?

Minigolf la 3100 m adâncime

Anul acesta ne-a plăcut noul traseu de minigolf din salină. Nu era în urmă cu doi ani, când fuseserăm ultima dată. Micuţul a câştigat de trei ori. Probabil că regulamentul normal ar fi fost să lovim pe rând, până înscriem. Noi ne-am gândit să folosim doar câte o lovitură. Probabil că temperatura scăzută (aprox. 11 grade Celsius) ne-a făcut să nu avem răbdare să aşteptăm prea mult.

Am jucat şi ping-pong, dar trebuie să aştept să mai crească. Încă nu-l pasionează prea mult sportul ăsta, mai ales dacă nu prea ajunge la masă. Nu-i nimic, nici eu nu ajung la fileu, dar ne descurcăm.

Din păcate, piesele de şah de mărimea lui erau ocupate, altfel am fi încercat puţin şahul vrăjitorilor. O variantă fără săbii, chiar dacă în film erau, că ne-ar da afară pentru uz de arme albe.

Gulliver în ţara uriaşilor – loc de joacă pentru pitici

Ar fi frumos să avem şi noi în oraş un loc de joacă la fel ca acesta. Uriaşul şi piticul m-au dus cu gândul la “Călătoriile lui Gulliver”. Parcul e umbros şi răcoros, dar cu puţini copii. Poate că mulţi sunt plecaţi la bunici în vacanţă. Dar în copilăria mea erau zeci de copii chiar şi în timpul verii. Din păcate, acum cred că îi pasionează mai mult mediul online decât ieşirile în natură.

Librex 2019 – unele tradiţii merită să fie păstrate

Am cam rămas în urmă cu postările. Vara e mai bine să stai în aer liber, nu cu nasul pe Internet. Aşa că am rămas cu poza asta tocmai din luna mai.

De mult timp (din vremea studenţiei) noi mergem la târgul de carte Librex în fiecare an. Anul acesta “şmecherul” şi-a luat mai puţine. Încă mai are de citit cărţile de anul trecut.

Eu mi-am îmbogăţit colecţia de cărţi în limba engleză. Trebuie să am o rezervă pentru iarnă, când ieşim mai rar. :)