Revelion 2011: cu râsul la urat

Micuţul s-a apucat de urat de dimineaţă. Dacă-i dădeam şi recuzita de clopoţei pe mână nu scăpam cu timpanele necutremurate. Şi aşa el dă drumul tuturor decibelilor, să răsune-n munţi şi văi... ştiţi continuarea.

Împreună cu râsul mic vă urez multă sănătate şi fericire! Să aveţi în 2011 tot ce vă doriţi! Să vă bucuraţi de revelion împreună cu cei dragi şi să petreceţi clipe minunate împreună cu familia şi prietenii!

La mulţi ani!

Cum a căzut râsul din pat

Poze nu am. Film nici atât. De ce? Păi voi aţi reuşi să filmaţi copilul căzând din pat? Adică stăm la pândă şi îl lăsăm să se ducă... Sau fugim repede după aparatul foto în timp ce se zbate pe jos...

Povestea e scurtă: veni, vidi, fugit! Mai lungă e morala. Dar să vă spun cum s-a întâmplat.

Am băgat râsul la apă. Până aici, nimic extraordinar: obişnuitele pleoscăituri, a udat tot în jurul lui, mai puţin pereţii. E foarte vesel când face baie. Parcă ar vrea să stea cu fundul în baltă toată ziua. Cine ştie ce se va face când va fi mare... pescar, scafandru, salvamar.

Pasul următor a fost să-l scot din cădiţă. Ca de obicei, se rostogoleşte pe burtă din reflex, prin aer, fără să aştepte să-l aşez pe pat. Nu, nu l-am scăpat jos. A aterizat bine. Puţină răbdare şi ajung şi la căzătură.

A rezistat eroic să fie tamponat în prosop, să fie uns 100% cu ulei de corp, să i se pună un scutec absorbant. Dar până aici ne-a fost. Cum el se plictiseşte extrem de repede să stea într-un loc, a început să se răsucească în toate părţile. Imaginaţi-vă un copil uleios tot şi rapid ca o zvârlugă. Mâinile mele erau şi mai uleioase pentru că nu apucasem să mă şterg. Cum să îndrăznesc să-l scap din ochi ca să mă întind după prosop? Forţa de rezistenţă la frecarea dintre două corpuri alunecoase tinde tangenţial spre probabilitatea pe care o are o îngheţată să se topească la Polul Nord. Aşa că înţelegeţi unde bat şi bănuiţi corect care e misterul.

Într-o fracţiune de secundă a pivotat pe un picior, s-a întors cu 90 de grade şi a ajuns paralel cu marginea patului. Următoarea răsucire l-a proiectat direct pe covor. N-am avut timp nici să realizez ce se întâmplă, darămite să încerc să-l prind în cădere. Şi bine am făcut. Uleioşi cum eram amândoi, n-aveam nici o şansă să-l prind ca lumea. Dacă l-aş fi dezechilibrat în cădere, n-ar mai fi aterizat drept, pe spate şi ar fi putut să se lovească rău. Aşa a avut noroc de un covor gros şi moale care i-a amortizat şocul.

Numai că nu s-a terminat aşa. Ne-am speriat unul pe altul. Nu ştiu care s-a speriat mai tare: eu de căzătură sau el de ţipăt. Aşa că a început să plângă puternic de mă gândeam să sun la urgenţă. După ce s-a liniştit am constatat că nu a păţit nimic, că se mişcă normal şi chiar râde. Cu siguranţă râdea de noi că nu suntem în stare să-l împiedicăm să facă sporturi extreme fără măsuri de protecţie.

Aşteptări 2011

Lista nu e în ordinea priorităţilor. E doar mentalo-cronologică.

• Să se termine criza financiară care scoate românii disperaţi în stradă sau, mai rău, să-ţi dea în cap ori să se arunce de pe clădiri .

• Să înceapă "micul terorist" să doarmă mai mult noaptea ca să nu mai umblăm cu toţii ca nişte zombie.

• Să ne facem timp să ne întâlnim cu prietenii. Până acum, ca să parafrazez o “celebritate” (pun ghilimele pentru că eu abia am auzit de individ): “trăim cu “râsul” şi asta ne ocupă tot timpul”.

• Să mai storc buretele imaginaţiei până ies vreo câteva creaţii literar-artistice. Am cam tras chiulul din punctul ăsta de vedere. Nici o grijă, cum vor fi stoarse vor apărea aici.

• Să nu mai vedem picior de câine vagabond pe stradă.

• Să nu ne mai asalteze babele pe stradă cu pliante religioase.

• Să nu mai vedem praful ridicat de angajaţii Salubris în miezul zilei, tocmai până la etajul 4.

• Să nu mai dăm cu maşinile în gropi din 10 în 10 metri.

• Să nu mai fim poluaţi fonic cu manele sau alte zdrăngănituri electrofunk.

• Să nu ne mai înghesuim în mijloacele de transport în comun ca sacii de cartofi.

• Să nu mai pufăie fumătorii în spaţiile publice de parcă ar fi în propriile narghilele.

Lista ar putea continua pe timp nedeterminat. Vă las pe voi să completaţi cu ce vă doare.

Leapşa anului 2010

De ce se cheamă aşa? Pentru că nu mai am timp să bag alta anul ăsta. Deci e singura în top pe primul şi ultimul loc.

Când jucam în liceu erau vlăjgani de două ori mai înalţi decât mine. Ba nu, aia era “bâza”. Ce le încurc, parcă au trecut o sută de ani de atunci. Revin altădată la asta.

Jocul ăsta de copii (de-a leapşa) a ajuns să fie preferat de blogosfera infantilă şi nu numai. De când am sugar parcă am dat în mintea copiilor. Oricât de serios vroiam să fie blogul, scriu şi eu una, în speranţa originalităţii. Nu e certutudine că n-am avut răbdare să citesc mai mult de 2-3 exemple. Sună a “oracol” gimnazial sau a interogatoriu (interviu în condiţii de stress îi zice la MRU).

Ia să vedem la ce mă duce imaginaţia mea B&B. Nu e marca e bijuterii, e doar bogată şi bolnavă.

1. Care e formaţia dv. muzicală finlandeză preferată?

Acum... trebuie să şi răspund? Că dacă-i musai să exemplific... nu merg întrebările mele absurde, care-mi orbitează printre neuroni mai ceva ca sateliţii lui Jupiter.

( ... după o căutare prin exemple edificatoare în misterele lepşei... )

Răspuns: măi, nu ştiu. Eu am câte o preferinţă pentru fiecare sub/gen, de exemplu:

Apocalyptica – symphonic heavy metal

Sonata Arctica – power metal

HIM – love metal (nu există genul ăsta, bineînţeles)

Children of Bodom – melodic death metal

Trebuie să şterg. Nu-i bine cu răspunsuri multiple că nu sunt la “Vrei să fii miliardar”. Nici acolo nu te lăsa cu mai multe. Până la urmă alegeai una şi te rugai s-o fi nimerit.

Să recapitulăm:

Q:

A:

Aoleu, noi suntem români, totuşi:

Î: Ce formaţie muzicală finlandeză ascultaţi cu cea mai mare plăcere?

R: Nightwish, cu precizarea că... (oare iar trebuie să dau căutare după acceptabilitatea statistică a abaterilor normale de la subiect?).

Lăsând şabloanele la o parte (alea-s pentru croitori şi politicieni), precizez că nu mai ascult Nightwish de când nu mai e Tarja Turunen solistă.

2. Î: Care este poziţia dv. preferată de somn?

   R: Pe partea stângă, cu trupul drept, rigid ca o scândură, doar mâinile punct de sprijin. A nu se înţelege că dorm în mâini.

3. Care trei? Deja am scris prea mult pe tema lepşei. Şi oricum n-o va prelua nimeni sănătos la cap.

Cărţi 1960 – Alexandre Dumas – “Laleaua neagră”

Uneori recitesc cu plăcere câte una dintre cărţile copilăriei. N-am de gând să transform blogul într-un jurnal zilnic sau mai modest "inventar de buzunar". E plin Internetul de recenzii şi rămân la părerea că doar sursa contează. Restul comentariilor sunt apă de ploaie. Degeaba îmi spune mie un critic renumit cu câtă măiestrie a zugrăvit autorul personajele dacă mie nu-mi vine nici măcar să-mi tapetez pereţii băii cu cartea citită. Aşa că nu vă recomand să citiţi ce am citit şi eu. Mai bine vă bazaţi pe propria inspiraţie sau mergeţi pe varianta “Din Oceanul Pacific”... a ieşit nu ştiu ce balenă (sau cum erau rimele de copii) decât să mă înjuraţi că v-am trimis în bălării.

Prima impresie: am urmărit în special acţiunea. E o carte plină de aventură, romantism şi pune în antiteză binele şi răul, simplificate special pentru copii aş zice.

Recitind-o zilele astea am descoperit că interpretez faptele descrise în contextul educaţiei şi mediului în care am trăit până acum. Mi s-au aprins alte “beculeţe”: intrigi politice, gelozie, iubiri paralele, nepotism, invidie. Până la urmă o putem considera şi science-fiction pentru că încă nu s-au hibridat lalele negre. S-a ajuns doar la mov închis şi specialiştii horticultori susţin că e teoretic imposibil ca o plantă vie să fie neagră în totalitate. Eu prefer trandafirii albaştri şi nu s-au creat decât mov sau bleu palid până acum. Mai bine şi-ar bate capul cu manipulări genetice să-i creeze pe ăştia (ăştia).

Râs în vizită

Azi râsul mic a fost în vizită la un râs puţin mai mare. Ne aşteptam să reacţioneze neplăcut la primul contact (nu extraterestru) cu gazdele. Şi, bineînţeles, nu ne-a înşelat aşteptările. A început o repriză de bocete – mai scurtă decât una de hochei – plâns cu sughiţuri de îi tremurau toate hainele pe el, până şi cele scoase şi aşezate pe pat. S-a calmat când s-a apucat de ros o maşinuţă verde şi până la urmă chiar a vociferat. Mai greu a fost să-l convingem să renunţe la maşinuţă.

Râs de Crăciun

Cum s-a apropiat de brad, a şi tras cu forţă de el. Bradul s-a înclinat de era să cadă peste noi şi să-şi piardă vârful. Din fericire l-am prins la timp şi ne-am ales doar cu nişte beteală ruptă.