Râs adormit

Cel mai frumos e atunci când trebuie să adormi bebeluşul. Nici toate “goose-fra-baa”-urile din lume nu te pot ajuta. Începe cu o serenadă andante şi continuă cu un concert prestissimo de toată frumuseţea, având grijă să nu văduvească vecinii de plăcerea de a-l asculta.

Râs pedalând

Una dintre principalele ocupaţii ale unui bebeluş este pedalarea alertă – o modalitate foarte bună de a-şi antrena muşchii pentru mers: râs pedalând .

Râs mirat

Iată ce se întâmplă dacă încerci să filmezi un bebeluş de 4 luni, foarte curios de tot ce se întâmplă în jurul lui: râs mirat .

Micul terorist

Revin cu o poză a micului “terorist”. Pare el paşnic, dar nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe. Există un motiv serios pentru care poartă mănuşi. Dacă l-aţi fi văzut în acţiune, vă gândeaţi serios că aveţi nevoie de ajutor. În orice caz, ne ţine ocupaţi toată ziua şi toată noaptea. Abia aşteptăm să crească şi să ne poată spune ce vrea.

Bucuria de a avea un copil (2)

Principalul motiv pentru care n-am mai scris nimic pe blog este un copil de o lună si 23 de zile. Cu ce să încep?

Era o zi însorită de mai când am făcut ultimul drum spre maternitate. Văzusem zeci de filme cu părinţi grăbiţi, stresaţi, disperaţi să ajungă la spital la timp şi să nu uite nimic din strictul necesar. Nu-mi plac stereotipurile aşa că mă bucur că n-a trebuit să trec printr-o astfel de agitaţie, de oameni înnebuniţi. Noi ne-am dus foarte liniştiţi, ca-ntr-o plimbare de dimineaţă, cu o sacoşică mai mult goală: un set de pijamale, o pereche de papuci, un bidon cu apă şi o carte, încredinţaţi că dacă va fi cazul de internare, aceste obiecte vor fi mai mult decât suficiente. De unde să ne treacă prin cap că la aproximativ 6 ore de la internare va ieşi la lumină juniorul? Sau, mai bine zis, teroristul, după cum veţi vedea în episoadele următoare. Abia atunci a început agitaţia. Pentru că astăzi, în spitalele din România găseşti mult mai puţin decât strictul necesar. Trebuie să-ţi cumperi medicamentele, să înduri curentul năucitor de pe holuri şi să te plouă în cap când mergi la baie. Nu glumesc, chiar era o bucată de tavan desprinsă şi se vedeau nişte drugi din lemn – de fapt, copaci întregi, subţiri, cu scoarţă cu tot.

Apoi ne-am luptat cu birocraţia sistemelor publice: starea civilă şi direcţia de asistenţă comunitară. Trebuie să faci mai multe drumuri pentru fiecare dosar şi te mai şi apostrofează cetăţenii care îşi aşteaptă rândul răbdători. Am ajuns cu o ora înainte de începerea programului pentru că nu ştiam dacă e program cu publicul dimineaţa sau după-amiaza. Era o babă care aştepta pe bancă, la intrare, de cine ştie când şi a ţinut să precizeze clar şi răspicat: “după mine!”. De parcă noi am fi fost aşa de grăbiţi să facem umbră degeaba asfaltului de la uşa bugetarilor “suprasolicitaţi” de oameni nevoiaşi (program 3 zile/săptămână şi 4 ore/zi). Ce să mai zici… pensionarii sunt mult mai grăbiţi decât salariaţii cu câte un mic “terorist” flămând acasă. Noi oricum ne întorceam să hrănim copilul, aşa că ne-a amuzat mult de tot replica tupeistă.

Dar destul cu plângerea de milă a situaţiei de român. Avem un nou membru al familiei, mic şi gălăgios, care cere atenţie în mod constant. Partea bună e că produce faze extrem de comice prin expresia feţei, priviri nedumerite, gângureli neinteligibile şi marcarea teritoriului cu orice ocazie. Dezavantajul principal e că ne extenuează pe toţi, lăudându-se cu surplusul de energie. Dar ce mai contează câteva luni de nopţi nedormite când te gândeşti că vei putea forma o personalitate unică, pe care s-o iubeşti indiferent cum se dezvoltă şi care, la rândul ei, să te iubească pentru cine eşti cu adevărat. Aşa ar fi ideal să decurgă lucrurile în sânul unei familii. Fiind la început de drum, abia aştept să văd cât de aproape vom fi de starea perfectă.

Revin în curând cu poze. Numai să-mi permită micul “terorist”… Dacă ar fi după el, am sta toţi în jurul lui non-stop, cât el zâmbeşte pe sub mustăţi!

William Shakespeare – punct de referinţă în istoria literaturii universale

Astăzi este sărbătoare: e ziua lui Shakespeare, atât aniversare, cât şi comemorare.

Îmi tot amintesc în fiecare an o replică pe care am primit-o de la o colegă de serviciu: “Da’ ce? Şi pe el îl chema Gheorghe?” Şi ce faţă serioasă avea persoana care m-a întrebat!... Nici acum nu ştiu cu siguranţă dacă a vrut să glumească sau dacă pur şi simplu a zis primul lucru care i-a trecut prin cap fără să se gândească la absurditatea lui. Oricum, este de apreciat spontaneitatea de care a dat dovadă.

Ce am citit de Shakespeare? În timpul liceului am reuşit să cumpăr “Hamlet” şi “Julius Caesar” în limba engleză, de la o expoziţie de carte. Întrucât astăzi se sărbătoreşte şi ziua internaţională a cărţii şi a copyright-ului n-ar fi corect să adaug pe lista de lecturi şi ebook-urile piratate (deşi e îndoielnic faptul că marele scriitor s-ar întoarce după aproape 400 de ani să colecteze drepturile de autor cuvenite; nici măcar nu a fost mumificat :) ).

În orice caz, am citit doar o părticică infimă din opera lui Shakespeare. În special din cauză că programa şcolară punea accentul pe gramatica, nu pe literatura limbii engleze. Aşa că m-am limitat la puţinele ecranizări care au fost difuzate la televizor pe atunci: “Hamlet”, “Othello”, “Nevestele vesele din Windsor”, “Visul unei nopţi de vară”, “Romeo şi Julieta”. N-am prins prea multe pentru că nu se încadrează în genul SF. Chiar dacă nu e pe primul loc în topul preferinţelor mele, merită să îi dedic puţin timp. Măcar să-mi amintesc ce frumos era în timpul anilor de studiu, când aveam timp berechet şi pentru jocuri, şi pentru lecturi suplimentare.

Tuturor ne plac poveştile. Ce citeaţi în copilărie? Presupun că nu literatură în limba engleză. Mie îmi pare rău că am ratat multe poveşti simple şi captivante. Acum e prea târziu să mă mai bucur de senzaţia lor misterioasă, de efectul acela surprinzător pe care îl produc asupra copiilor. Vi se întâmplă să recitiţi o carte după 5-10 ani şi să observaţi că priviţi lucrurile într-o altă lumină? Am păţit de mai multe ori. Ne schimbăm într-un ritm uluitor atât preferinţele, cât şi modalitatea de percepere a universului înconjurător.

Dar să revenim la Shakespeare. Nu a scris poveşti, dar şi-a pus amprenta asupra dezvoltării literaturii mileniului trecut şi cu siguranţă nu va fi uitat încă vreo câteva milenii de acum încolo.

Ziua pământului

Ce măsuri ecologice luăm fiecare dintre noi? Mă tot gândesc şi nu-mi trece nimic prin cap. N-am nici o contribuţie personală activă în prezervarea mediului înconjurător. Şi ca mine sunt probabil zeci sau sute de milioane de oameni.

Cel puţin mă consolez cu faptul că nu am acţionat în mod direct în scopul distrugerii naturii. Totuşi, e trist să fiu pe linia neutrilor şi să-mi dau seama că utilitatea faptelor mele n-are implicaţii ecologice. Dar, în mod indirect, nici unul dintre noi nu poate rămâne neutru în raport cu consumul de resurse naturale.

Încă din copilărie am început să folosim hârtia la şcoală. Câţi copaci sunt tăiaţi pentru a produce o tonă de hârtie? Am auzit că 17 şi probabil nu din ăia mici şi piperniciţi. Am folosit 2500 de caiete în cei 12, 16 sau 18 ani de şcoală? Atunci trebuie să plantăm 17 copaci. Personal, după un calcul rapid aproximativ - (12*10*2*3+4*12*2*2)=720+192=912 – am o restanţă de cel puţin 6 copaci. Plus unul care era la geamul meu şi o vecină nebună a pus pe cineva să-l taie pe motiv că nu-i intră lumină în apartament şi că îi miroase prea tare a flori de tei! Din păcate, pe atunci n-am avut vârsta minimă pentru a protesta pe cale oficială şi legală.

Deci să tragem concluzia că e-learningul e mai avantajos pentru natură? Eu nu m-aş grăbi. Calculatoarele nu funcţionează singure stând la soare. Au nevoie de energie electrică. Aceasta este produsă doar în foarte mică proporţie din energie solară sau eoliană. În România, principala sursă de energie electrică este cărbunele – resursă naturală neregenerabilă. Aşa că, până când hidrocentralele vor trece pe locul întâi în producţia de energie electrică, n-ar trebui să exagerăm consumul acesteia.

Cine poate spune că preferă să meargă pe jos decât cu maşina? Suntem invadaţi de autoturisme. N-avem nici destule benzi de circulaţie, nici parcări, dar românii continuă să achiziţioneze chiar mai mult de un autovehicul de familie sau chiar de persoană. Păi de ce? Toată lumea are şi eu sunt prost să nu-mi iau? Sunteţi de acord că aşa se întâmplă de obicei? Chiar dacă o foloseşte doar de câteva ori pe lună/an, românul vrea să se mândrească cu maşina lui din faţa blocului. Cât consumă în medie un autoturism? Să zicem aproximativ 6l/100km. Benzina şi motorina sunt produse din petrol – altă resursă naturală neregenerabilă. Noxele eşapate poluează enorm, făcând aerul de nerespirat în marile aglomeraţii urbane. Nici frica de obezitate nu ne determină să mergem pe jos. De cele mai multe ori suntem presaţi de timp şi uităm că poate peste câteva sute/mii de ani nu vor mai fi resurse de exploatat. Ne vom muta pe altă planetă, ca ţiganii cu cortul, pardon, cu palatul?

În concluzie, orice facem afectează ecosistemul în care ne aflăm. Depinde doar de noi să îl influenţăm pozitiv.