Rukia - metal polonez

Pentru cei care nu au auzit de Gabriel Juriewicz:

Rukia - "Miaow! Death Kitty's Life"

Daca n-ati auzit aceeasi voce magnifica, enigmatica, plina de pasiune si energie ca si mine, atunci inseamna ca e o problema tehnica si verificati conexiunea la Internet. :)

Are si cateva cover-uri Cradle of Filth impresionante:

Frost on Her Pillow

Her Ghost in the Fog

Nymphetamine fix

Dupa ce a anuntat lansarea unui album in vreo 2 ani ma gandeam oare de cate ori il voi cauta pana apare. Sper ca nu se va lasa asteptat la fel de mult cum au facut Haggard cu Tales of Ithiria.

N-am mai scris de foarte mult timp din motive prea numeroase pentru a fi expuse momentan (voi reveni intr-o postare viitoare detaliata).

Acum insa am descoperit ceva ce merita sa fie impartasit tuturor:

Pellek - Cloud Dancers

E trist ca in decurs de trei luni n-a avut decat sub 500.000 de vizualizari, in timp unele fleacuri au milioane in primele zile.

Va rog sa ascultati melodia! Orice comentarii sunt de prisos.

Poveşti fără sfârşit

 

N.A. (nota autorului, ca să nu gândiţi în termeni nebeletristici): această poveste absurdă începe iarna, dar n-am avut Finlandia să-mi dezmorţească degetele.

 

Şase suspine şi doi rătăciţi

Într-o dimineaţă geroasă de iarnă, chiar în ajunul unei a opta aniversări nedorite, Ligia a primit o bufniţă extrem de matinală, lipită de geamul îngheţat. Dacă ar fi fost într-o stare mai bună şi neadiabatică, eroina ar fi răspuns mai puţin laconic. Aşa că l-a trimis pe Lancelot să afle singur răspunsul, direct de la sursă, fără nici un fel de intermediere. Ligia se resemnase oarecum că nu avea să-l mai vadă vreodată pe Lancelot. Mesajul lui a tulburat-o puţin, dar şi-a dat seama că n-avea nici o legătură cu ea şi că trebuia să-l ignore în totalitate. Însă i-a făcut plăcere să ştie că bufniţele lui nu se rătăcesc prin cetatea Oblivion.

 Douăzeci şi opt de cuvinte şi două urechi

În ajunul instalării anotimpului Leucojumului, Ligia a fost din nou surprinsă de o bufniţă care nu suferea de sindromul DD (dezorientare deliberată). Lancelot vroia să se asigure că Ligia era singură şi putea vorbi în voie cu el. Era foarte curios într-o anumită privinţă, dar a ocolit subiectul cu multă elocvenţă. Pe Ligia a deranjat-o exprimarea indirectă, aşa că i-a răspuns cu răceală glaciară şi l-a trimis să-i tragă pe alţii de limbă. Nu i-a plăcut nici explozia de laudăroşenie, aşa că i-a dezvăluit aproape întreg mesajul martorei, accentuând nemulţumirea ei că primise deja o a doua bufniţă şi că ar fi preferat să nu o fi făcut. Totuşi, lui Lancelot nu i-a asasinat speranţa unui viitor schimb de bufniţe de curse. S-a bucurat că a înştiinţat-o cum să dea mai uşor de el.

 

Opt roze şi trei cameromezi

Ligia era sigură că o a treia bufniţă de la Lancelot va ajunge pe la ea in cursul acelei zile. Era o sărbătoare oarecum generală şi discriminatorie. Ideea îi trecuse prin cap de vreo săptămână şi s-a aciuat acolo confortabil şi sigur. Când a ajuns, a făcut aluzie la bufniţa trimisă de ea cu un an în urmă, însă regele Cameromei trecea pe coridorul HQ. Lancelot a vrut s-o lase să facă o reverenţă, însă ea a continuat să se joace cu el, insinuând că n-ar şti de ce o caută şi cerându-i să fie mai explicit. I-a spus că bufniţa lui a sosit cu trei zile mai devreme, însă el uitase evenimentul. Şi chiar dacă a aflat despre el, l-a ignorat.

Treisprezece zâmbete şi trei kilometri

Ligia s-a hotărât să accepte propunerea subînţeleasă a lui Lancelot şi l-a anunţat că şi-a făcut puţin timp pentru el. L-a rugat pe un cavaler al Cameromei s-o ducă de la castelul HQ la locul întâlnirii. Lancelot şi-a lăudat bidiviul şi poziţia în şa. Ligia n-a vrut să-i dezvăluie mai mult decât descoperise. Au mers pe cărări bătătorite, însă destinaţia a fost una nouă. Lancelot avea impresia că au mai ajuns in acel luminiş, dar a recunoscut rapid că se înşelase. Ligia l-a întrebat dacă doreşte ceva şi a obţinut un răspuns direct recurgând la psihologia inversă. Borago şi Jasminum împânzeau pajiştea cât vedeai cu ochii. Lancelot şi-a permis un gest electrizant, zâmbind cu un amestec de stanjeneală şi condescendenţă. Ea nu l-a lăsat să se apropie, acuzând o umbră de tatuaj în stil Glumpers şi s-a înecat în aroma insipidă, iar el a recunoscut că s-a speriat un moment. Ligia a bagatelizat incidentul, dând vina pe reminescenţele lipsei unor Citrus limon pe păşune. I-a sugerat să evite pe viitor drumul anevoios până la marginea cetăţii, făcând eventual o oprire matinală a bidiviului la izvor. Zâmbetul lui sugera că nu-i surâdea deloc ideea.

Continuarea… în episodul următor.

Poveşti futuramistice

Ce? Am spus ceva greşit? Dacă nu înţelegeţi titlul înseamnă că nu l-aţi citit pe Cătălin Ionete – un mare fan al sezoanelor Futurama. Nu mai pun link – e primul pe lista mea din dreapta.

În speranţa că voi ajunge să văd toate sezoanele înainte de a mă pensiona, mai scriu o foarte scurtă poveste absurdă, care mă duce cu gândul la desenul animat amintit.

Într-o zi călduroasă de toamnă, cu scurte accese tornaidale, Ligia – altă eroină n-am găsit; erau toate la spa – s-a aventurat la marginea cetăţii împreună cu Lancelot. I-a lăsat curiozitatea nesatisfăcută pentru scurt timp, apoi a scăpat mai multe detalii decât şi-ar fi dorit. S-au lansat şi în speculaţii privind destinul unui tânăr wannabe neinspirat. Ligia ştia dinainte să plece unde vor ajunge, dar a încercat să pară neinteresată, ceea ce nu i-a reuşit deloc. E imposibil să-i spună vreodată cuvântul magic (Nor Uskeche în elfă) lui Lancelot. Dar măcar l-a făcut să zâmbească. Din avalanşa de tâmpenii scăpate de pe limbă trebuia să fie şi una comică. El chiar a făcut-o să râdă amintind de ceea ce nu se putea. În acel moment n-a deranjat-o deloc pentru că îi făcea plăcere să glumească despre orice. E plăcut să poţi vorbi mereu deschis, fără rezerve. Adevărul e hilar când pare neverosimil.

În concluzie, o scurtă scânteie de Nor se poate transforma în Uskeche când ai o imaginaţie futuramistică.

 

 

Scurtă povestire gobiană

Mie îmi plac surprizele. Mult de tot. Aşa de mult că vreau mereu să-i surprind pe cei din jur. Dar cele mai frumoase surprize sunt cele care mi se fac.

Cum ar fi să fim atotştiutori? La întrebarea asta mulţi ar privi în sus şi ar da din umeri. Ei bine, eu cred ca ar fi extrem de plictisitor. Totul să decurgă conform unui plan prestabilit şi bătut în cuie... bleah! Cum am putea să ne distrăm dacă am şti exact cât durează, când, unde, cu cine ş.a.m.d.? Poate de asta nu scriu zilnic pe blog. Ca să îi dau o tentă de imprevizibilitate.

Şi ca să elimin această tentă mă întorc la eroii imaginari ai poveştilor neverosimile. Cine alţii decât Ligia şi Lancelot? Aţi văzut? Deja ştiţi totul. De ce să mai scriu? Mai bine mă duc la somn, ca să-l contrazic pe Connect-R.

Da, mi-am amintit de ce. Pentru că asta e o poveste cu final neaşteptat, spre deosebire de celelalte din serie. Bine, bine... şi precedenta se cheamă la fel, dar asta are un final neaşteptat opus celui dinainte.

E normal ca introducerea să fie mai lungă decât cuprinsul unei povestiri scurte. Ca să nu vă daţi seama când începe şi când se termină. Staţi liniştiţi: de multe ori nici eu nu-mi dau seama.

Aşadar, Ligia a traversat în zori o zonă aridă a cetăţii Cameroma. Peisajul era dezolant, cu multe şanţuri, din păcate seci. Erau destui “cetăţeni” (locuitori ai cetăţii, de cetăţenie cameromeză) grăbiţi, care le ocoleau cu priviri absente. E deprimant să vezi în jur doar feţe îngrijorate, abătute, posace.

Când s-a apropiat de locul de întâlnire a văzut un cavaler din cetate cu o zebră viu colorată, ce se cerea făcută pinhata. A ezitat să înainteze, ba chiar s-a întors câţiva paşi, apoi s-a hotărât să-l ignore. Doar nu avea nici un motiv să se ascundă de el. E inofensiv, oricât de mult s-ar strădui să lase altă impresie.

O altă surpriză a fost vederea unei diligenţe parcate în mod abuziv, pe cărarea rezervată drumeţilor de rând. Birjarul nu părea să aibă vreo problemă cu privirile dezaprobatoare ale trecătorilor.

Într-un târziu a apărut şi Lancelot pe un cal cu mantie albă. Ligia s-a străduit să pară cât mai veselă ca să-l facă să zâmbească. A evitat pe cât posibil subiectele deprimante. Însă a ţinut să sublinieze că n-a apelat la subterfugii matahariene. A fost mai degrabă o previziune omidiană a rutei lui curente. Pe undeva pe la jumătatea drumului a fost interceptat de o bufniţă foarte grăbită. Calul s-a oprit să pască pentru câteva clipe. La revenirea pe traseu a apărut surpriza: nimicul din povestirea de data trecută a fost înlăturat de ceva. De lucrul care ar fi trebuit să fie întotdeauna la simpla intersectare a privirilor. Ligia s-a bucurat că nu s-a pierdut de tot şi a fost foarte surprinsă de jocul de-a posibila intenţie. De unde un astfel de interes brusc, aprupt şi complet neaşteptat? E plăcut să te joci cu cei dragi. Oricât de scurt şi nevinovat ar fi jocul.

Acum chiar că plec la somn. Ne mai “citim”. Poveştile nu pleacă nicăieri.

Poveste cu final neaşteptat

Vă amintiţi de serialul “Tales of the Unexpected”, tradus la noi prin “Povestiri cu final neaşteptat”? Probabil de acolo am prins gustul surprizelor. Nu mi-l amintesc prea bine. Nici nu mă născusem când a apărut. Bine că există Internet ca să ne reîmprospăteze memoria.

Eu spun aceeaşi poveste din Cameroma – cu peisaje de Atacama. Ligia şi Lancelot au avut multe probleme caniculare şi presante, dar au reuşit să le rezolve în serie şi în paralel. Au pus bufniţele să facă raliu mai ceva decât celebrul Paris-Dakar. Când lucrezi cu plăcere, cu spor şi fără savana, toate se rezolvă mai simplu. Uneori excesul de zel şi interpretările speculative, subiective te aduc în postura de a detalia şi clarifica fiecare cuvânt. În final, tot răul spre bine: s-a primit solul mult aşteptat, cu un cufăr pe măsură. Şi tocmai când a crezut că Lancelot s-a pierdut prin gloata saunizată a cetăţii, Ligia l-a revăzut mândru şi autoritar, aşa cum îi stă bine. Imediat a observat un posibil motiv al aerului aparent “cool” al cavalerului: un cal alb, superb rechiziţionat în zori. A luat-o în şa şi s-au îndreptat într-un periplu brizeatic. Atmosfera răcoroasă şi norii albi, pufoşi i-a inspirat Ligiei dorinţa de a picta peisajul. Lancelot se grăbea să ducă armăsarul în partea opusă a cetăţii. Au mers pe scurtătură, pe o potecă ce tăia câmpul lipsit de viaţă. Au vrut să se oprească şi să se odihnească un moment, dar nu i-au lăsat urmăritorii înrudiţi cu Lightning McQueen. Lancelot prinsese o bufniţă urgentă şi a îndemnat-o să lucreze la tablou (nu electric, încă nu se inventase) din mers. Oricum nu avea de gând s-o ajute, neavând talent artistic în acest domeniu. Dansul pe sombrero l-ar fi prins mai bine: andele, andele, ariba, ariba! E de o curiozitate debordantă, copilăros şi irezistibil.

Pff, am sărit peste surpriză. Ligia a descoperit că: nimic. Exact nimic. Orice ar fi fost, s-a pierdut pe drum. Probabil pentru că a fost accidental şi nu intenţionat.

Şi ca să parafrazez un mare filosof în viaţă (Vlăduţ): aceasta a fost o poveste cu final neaşteptat.

Poveste murphistică

Cu toţii aţi auzit de legile lui Murphy. Una dintre ele este:

Tot ce e bun: ori e imoral, ori este ilegal, ori îngraşă.

Îmi vine greu să cred că există persoane care au reuşit să-şi fofileze acţiunile în afara tuturor acestor trei sfere de bază, fără urmă de pas strâmb sau cioburi de strachină.

Să le luăm pe rând. Sau pe toate deodată, după cum preferă fiecare.

Moralitatea e un concept care a ajuns cenuşiu şi ignorat în secolul nostru. Oamenii se comportă machiavelic, situând banii şi imaginea publică în topul priorităţilor. Cum să rămâi în interiorul graniţelor moralităţii când ele sunt la fel de stabile şi clar delimitate precum cercurile formate într-o baltă după ce arunci cu înţelepciune o piatră?

Cine a reuşit să nu încalce art. 30, alin. 7 din Titlul II al Constituţiei României? Îl felicit sincer, mai ales că mass-media e plină de violări ale acestor prevederi. Trebuie să fie yogin sau surdo-mut, altfel nu-mi explic.

A rămas problema nutriţiei echilibrate. Statisticile privind obezitatea sunt elocvente. Să facem sport? Păi de ce? Doar avem televiziune si Internet, ca să-i privim pe alţii cum fac. Noi doar să bem bere şi să luăm poziţia standard de spectator, ca Al Bundy.

Unde am rămas? Tot în Cameroma, ca în orice altă poveste absurdă din seria de faţă. Eroii se situează în partea mediană a problemei, adorând ironia şi murphismele.

Era o zi răcoroasă de vară, mult aşteptată după o perioadă de caniculă. Câţiva nori s-au hotărât să se joace de-a “stoarce buretele”, dar s-au plictisit rapid. Ligia s-a bucurat să-l vadă pe Lancelot oarecum binedispus, cu un zâmbet timid şi chef de glumă. Ea şi-ar fi dorit să stea toată ziua la dispoziţia lui, însă regele le-a încredinţat misiune după misiune, mai ceva ca în Delta Force. Simţind nevoia să se relaxeze, Ligia l-a corupt pe Lancelot şi au dezertat temporar. A reuşit să scape de o bufniţă lansată în urmărire şi picaj. Au refăcut traseul brainiacilor testeri în sens invers, fără peisaje din Ice Age, cu privelişti noi. Experimentul s-a terminat brusc şi extrem de rapid, spre surprinderea sclavei lexiene. A întristat-o ipostaza lăpuşnenistică şi a încercat să se consoleze cu ideea că se va elibera în curând. A afişat o mină cât mai veselă, dar tot i-au scăpat câteva idei serioase, pe care hotărâse să nu le mai dea în vileag. Nici postura samariteană nu i-a venit tocmai ca o mănuşă. Lancelot avea prea multe griji pe cap ca să-i acorde prea multă atenţie. No sky, just fly!

Dacă veţi mai găsi multe poveşti absurde pe aici să ştiţi că autorul beneficiază de prea multe privilegii în salonul 9 capitonat.