Equilibrium – metal extrem finisat cu pasiune

Cred că fiecare dintre noi are cel puţin o pasiune. E superb, cât timp nu e nocivă. Avem nevoie de senzaţii tari ca să simţim că trăim.


Întotdeauna mi-au plăcut metalele extreme. Din copilărie, de fapt, după ce mi-a trecut faza techno. Cu câţiva ani în urmă am descoperit Equilibrium – o formaţie germană de epic folk/viking metal. Melodiile lor sunt incomparabile cu oricare altele. Ca şi senzaţia pe care o lasă audiţia lor. Abia aştept să lanseze un nou album. Am ascultat “Sagas” de zeci de ori şi tot nu mă pot sătura de el.

Mă lasă rece comentariile celor din jur, de genul: “Ce urlă ăla aşa? Parcă i-a băgat sula-n coaste...” sau “Îţi dai seama câte pungi de vomă le trebuie la un concert?” Equilibrium are o linie melodică excelentă, incomparabilă cu orice altceva am ascultat până acum, iar părţile vocale se îmbină perfect cu cele instrumentale, desăvârşind opera de artă.

Mulţi ar contesta: “Ce artă? Sunt nişte nebuni disperaţi, care zdrăngăne şi urlă cât îi ţin plămânii!” Este opinia lor şi o respect. Dacă nu-ţi place ceva, nu te poate convinge nimeni să asculţi. La fel, nici eu n-aş asculta manele, nici dacă mi-ar fi creierul în pericol iminent de implozie în contact cu un proiectil letal.

Aşadar, scopul postării mele nu este să popularizez metalele extreme. Vreau doar să precizez că acestea reprezintă pentru mine o formă de relaxare, un deliciu şi, uneori, un obiect de contemplaţie. Cu siguranţă aveţi şi voi pasiuni demne de a fi menţionate sau cel puţin destăinuite prietenilor. Carpe diem tuturor!

Blogoree pornografică

Nu ajunge că internetul e invadat de pornografie audio-video. Mai lipseau blogurile cu limbaj vulgar, făcând referire la organe genitale din două în două râduri. Nu dau exemple pentru că le puteţi găsi uşor la aproape orice căutare. Nici nu trebuie să includeţi cuvinte-cheie jignitoare întrucât aceste bloguri se găsesc din abundenţă, ca ţiganii la colţ de stradă.


Bun, ne bucurăm de libertate de expresie. Toate bune şi frumoase, dar când vedem accese de misoginism nu putem decât să compătimim România pentru nivelul de incultură în care s-a înglodat.

Ce speranţe mai putem avea pentru copiii noştri când societatea continuă degradarea intelectuală prin promovarea tuturor nulităţilor în mass-media? Nonvalorile sunt ridicate la rang de capodopere artistice şi ne asaltează în toate mediile pe care le frecventăm: pe stradă, la televizor, pe internet ş.a.m.d.

Şi cum internetul şi-a făcut simţită prezenţa în casele românilor din ce în ce mai mult în ultimii ani, pornografia reprezintă un risc pentru personalităţile tinere, aflate în formare.

Nici nu-mi imaginez ce măsuri de securitate ar trebui să folosesc pentru a bloca accesul unui copil la site-urile cu conţinut pornografic. Probabil să tai netul de tot şi să citească numai pagini salvate offline, pe care să fi avut ocazia să le verific în prealabil.

Cred că prietenii m-ar compara în acest caz cu adventiştii care nu-şi lasă copiii să se uite la televizor pe motiv că ar fi dracu` în el. La felul în care “evoluează” societatea românească aş înclina să cred că aceşti fanatici religioşi nu sunt prea departe de adevăr. E foarte trist să ajung la o asemenea concluzie.

Ce rămâne de făcut? Sistemul educaţional e varză. Economia e praf. De corupţie ce să mai spunem... Nu ne permite timpul să ne orientăm copiii spre activităţi benefice spiritului lor. Să emigrăm în Canada!

Ei, nici chiar aşa. Dacă ne pasă câtuşi de puţin de viitorul compatrioţilor noştri trebuie să ne străduim să schimbăm câte ceva în bine. Nu-mi place să dau citate. În special după ce am văzut un blog ticsit de citate, înşirate fără nici o noimă, fără nici o legătură între ele, fără nici un comentariu propriu. Vai de capul ei originalitate! S-a dus la o bere şi a rămas înecată în vodcă... Însă acum aş aminti cuvintele lui Gandhi: “Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”

Avem nevoie să dăm tot ce e mai bun din noi pentru a-i inspira pe ceilalţi să facă la fel. Şi ce modalitate mai simplă de a începe decât prin postarea celor mai frumoase gânduri pe blog. Nu fanteziile sexuale, nu obscenităţile care îi obsedează pe unii. Putem da dovadă de creativitate şi putem încânta spiritele cititorilor. Trebuie doar să vrem să facem asta.

Nu vă lăsaţi creierul să lenevească, înceţoşat de mâzga pornografiei omniprezente. Faceţi abstracţie de mizeriile proferate de către “reprezentanţii onofirici ai inculturii” româneşti şi încercaţi să înotaţi împotriva curentului blogoreic vulgar. Vă garantez că nu vom muri electrocutaţi! Cel mult înecaţi în torentul de invective...

1000 de gânduri în slujba sănătăţii

Astăzi este o zi importantă pentru orice persoană animată de simţul responsabilităţii şi al autoconservării. De Ziua Mondială a Sănătăţii s-a lansat campania “1000 de oraşe, 1000 de vieţi”. Organizaţia Mondială a Sănătăţii îşi propune să promoveze activităţi de susţinere a sănătăţii în cât mai multe oraşe care au pus la dispoziţia sa spaţiile necesare prin închiderea circulaţiei autovechiculelor. Urbanizarea este un factor important care afectează sănătatea populaţiei, cu atât mai mult cu cât trendul demografic este puternic ascendent în oraşe.


Aşadar să ne rezervăm 1000 de secunde, minute sau chiar ore – oricât este necesar pentru fiecare dintre noi - pentru a ne reorganiza priorităţile astfel încât sănătatea să urce de pe ultimul loc, având în final chiar pretenţii la un loc pe podium.

Când văd avertizările cu care sunt presarate calupurile publicitare, mă gândesc dacă începem deja să urmăm tendinţa exagerat prezentată în comedia “Idiocracy”, unde media IQ-ului atinge cote aproape negative. Chiar avem nevoie să ni se reamintească în mass-media banalităţi pe care orice persoană ar trebui să le ştie şi să le urmeze instinctiv? De exemplu, pe lângă arhicunoscuta directivă a Consiliului European “Tutunul dăunează grav sănătăţii!”, au apărut atenţionări în privinţa sănătăţii: să consumăm zilnic fructe şi legume, să evităm consumul excesiv de sare, zahăr şi grăsimi şi să facem mişcare cel puţin 30 de minute pe zi. Într-adevăr, alimentaţia sănătoasă este o necesitate, dar nu şi un scop realizabil printr-o simplă lansare de îndemnuri. Măsuri de susţinere a agriculturii autohtone şi de limitare a importurilor de produse puternic chimicalizate sunt de asemenea necesare. Ce face un român cu un salariu de toată jena? Cumpără toate prostiile nesănătoase, dar atractive prin preţurile scăzute. În starea de sănătate al populaţiei se reflectă şi gradul de sănătate al economiei în ansamblu. Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că în România sunt prezenţi şase factori de risc major la adresa sănătăţii: bolile cronice, anemia, alimentaţia defectuoasă a copiilor, obezitatea şi subnutriţia, accesul restrâns la apă şi sisteme sanitare, consumul de alcool şi tutun. Este evident că ne aflăm într-o situaţie departe de cea a unui stat modern şi civilizat.

Ştim cu toţii că este mult mai uşor să previi decât să tratezi. Dar câţi dintre noi se prezintă la controalele anuale – ca să nu mai spunem de investigaţii detaliate în clinici particulare – fără să aibă vreun motiv întemeiat? Abia la al câtelea simptom mergem la un medic? Probabil că sunt suficient de mulţi ipohondri – pretextul sub care s-au introdus noile taxe în sistemul românesc sanitar. Dar adevărul e că marea majoritate a oamenilor neglijează primele semne de boală din lipsă de timp şi de bani, aproape până când starea de disconfort devine intolerabilă.

În ceea ce priveşte măsurile de igienă personală, de igienizare a locuinţei sau a locului de muncă, avem nevoie de emisiuni TV cum ar fi “Curat, murdar?” să ne educe? Nu am mania curăţeniei, în sensul că nu simt nevoia să sterilizez zilnic mediul în care stau, dar, totuşi, îmi vine greu să cred că unii oameni pot sta în condiţiile descrise în acea emisiune.

Mişcare am face, dar unde să ieşim la jogging când străzile şi parcurile sunt pline de câini vagabonzi? O măsură bună care ar fi trebuit iniţiată de ziua sănătăţii ar fi fost colectarea tuturor javrelor care bântuie străzile şi neutralizarea lor, pentru că au un risc mare de transmitere a bolilor. N-are decât să-mi sară în cap Asociaţia pentru protecţia animalelor, însă eu cred că locul lor nu este să se gudure printre trecători după raitele prin gunoaie. De ce să fie mediul urban înţesat de animale? Există avantaje uriaşe în comparaţie cu neplăcerile pe care le cauzează? Este prea scump să fie “vânate” şi eliminate toate animalele fără stăpân? La câte taxe şi impozite plătim mi se pare normal să ni se asigure siguranţa deplasării pietonale.

Şi după ce scăpăm de “prădătorii” necuvântători ce ne facem cu cei din aceeaşi specie cu noi? Violenţa este un pericol imens pentru sănătatea noastră, atât fizică, cât şi mintală.

Voi ce măsuri luaţi pentru păstrarea sănătăţii?

Păcăleli de 1 Aprilie

Am trimis prin email colegilor un fisier care sa-i redirectioneze pe aceasta pagina. Cred ca macar unul dintre ei a fost curios sa-l deschida.

Bucuria de a avea un copil

Am auzit multe pareri despre copii, in special de ce ar trebui sa avem macar unul. O anumita remarca m-a revoltat de curand: "ca sa aiba cineva grija de noi la batranete". Oare chiar asa de egoisti sa fim, sa ne intereseze doar aceasta viata efemera? Nu vreau sa ajung la subiectul perpetuarii speciei. La felul in care evolueaza societatea umana, fara sa aiba grija de mediul inconjurator, nu mai conteaza dimensiunea populatiei finale. Ori 10, ori 100 de milioane, tot nu sunt prea mari sansele de supravietuire pe termen foarte lung.
Motivul meu de a avea un copil este tot egoist, dar nu il vad ca pe un mijloc de prelungire a confortului, ci ca pe o realizare. Ce bucurie poate fi mai mare decat aceea de a crea si a educa un individ cu personalitate distincta, cu spirit independent si care sa contribuie pozitiv la dezvoltarea vietii culturale a societatii umane?
Mai sus decat instinctul de reproducere si decat nevoia de confort se situeaza nevoia de autorespect. Aceasta poate fi satisfacuta in urma unui proces indelungat de intretinere, educare si transmitere a unui sistem personal de valori propriului copil. Rezultatele se pot observa lesne pe parcurs. Fiecare eveniment la care vom participa impreuna va avea noi valente fata de instanta solitara precedenta.
In concluzie, cea mai mare realizare a mea ar fi formarea cu succes a unei personalitati puternice, independente, care sa gaseasca un domeniu potrivit de aprofundare.

Hoţi de criză

Pe toti ne-a afectat perioada de recesiune economica, dar putini s-au dedat la acte de talharie ca masura de revigorare. Ghinionul a facut sa ma intersectez cu cei de la baza clopotului lui Gauss si sa-mi ies din papuci. Bani oricum n-aveam deci ei au luat o teapa si mai mare decat mine. Ma consolez cu ideea ca nici valoarea sentimentala a bunurilor sustrase nu trecea de genunchiul broastei. Asa ca... nici macar hot sa nu te faci in vremuri de criza. Nu renteaza.

Ceea ce m-a revoltat cel mai tare a fost fapta in sine. Chiar asa de mult a scazut nivelul de educatie in Romania incat unora chiar le poate trece prin cap sa atenteze la proprietatea altora? Si nici macar ziua, in locuri publice circulate sa nu te poti simti in siguranta?

Papuci veseli – oameni stresaţi

Oamenii merg la cumpărături atunci când au nevoie de ceva. Nu neapărat de obiectul cu care se întorc acasă. Vor să-şi satisfacă o nevoie, iar atunci când cred că au mai multă nevoie de acel lucru decât de banii echivalenţi, îl cumpără.
De exemplu, ce nevoie credeţi că mi-am satisfăcut atunci când am cumpărat acest papuc? Bine, recunosc că până la urmă l-am luat şi pe celălalt, deşi iniţial vânzătorul nu reuşea să-i găsească perechea.

Ei bine, nici nevoia de a-mi menţine picioarele calde, nici cea de merge prin casă în ceva confortabil, nici cea de a începe o carieră de clown, nici cea de a mă lăuda familiei sau prietenilor cu o nouă achiziţie trăznită. Pur şi simplu am dorit să mă distrez. Să am ceva care să-mi aducă un zâmbet. Într-o lume dominată de stress şi suferinţă se pare că e nevoie să mergem la cumpărături pentru a ne binedispune. Cel puţin când văd noile tendinţe în modă ... mă stric de râs. Papucii în formă de iepure sunt mai serioşi decât multe alte ţinute ce se vor a fi cotidiene sau chiar elegante. N-am nimic împotriva tendinţelor moderniste, însă pentru mine primează bunul gust. De ce să scoatem pe bandă rulantă modele noi, în speranţa că cineva le va cumpăra totuşi? Haina nu-l face pe om, dar spune ceva despre creatorul său şi ne dă o portiţă de intrare spre dulapul gusturilor purtătorului. Ce pot să spun? Se pare că recesiunea economică a afectat în mare măsură atât creativitatea designerilor, cât şi buzunarele cumpărătorilor. Stress-ul ne împiedică să facem achiziţii fundamentate pe un studiu măcar superficial al pieţei. De unde timp să comparăm şi să alegem? Poate nu va observa nimeni aspectul de arlechin cât timp mergem cu valul. Doh! O asemenea mentalitate îmi inhibă creativitatea şi mă face să scriu tâmpenii despre papuci veseli. M-a lovit stress-ul fix în moalele capului.