Poveşti absurde – part XII

De ce să fie simplu când poate fi complicat?

Iar vorbesc pereţilor de parcă mi-ar scrie “Huntington” pe frunte. De fapt, cui îi pasă? Oricum nu vom găsi niciodată răspunsuri la întrebarea infantilă “de ce?”

De ce scriu absurdităţi? Pentru că îmi place. Greşit. Pentru că s-ar putea să îi şocheze pe alţii. Parţial greşit. Pentru că vreau să impresionez prin originalitate. Ceva mai apropiat de adevăr.

De ce ne întrebăm adesea de ce facem anumite lucruri? Ar trebui pur şi simplu să le facem, să ne simţim bine făcându-le, apoi să ignorăm amintirile până în momentul în care nu putem face nimic altceva decât să le depănăm în linişte şi întuneric. Dar nu! Noi trebuie să ştim de ce facem un lucru. Să definim motive şi scopuri. Să-i facem creierului pe plac şi să-l lăsăm să danseze prin urzeala migălos întreţesută. El se hrăneşte jucând Dota prin amalgame de idei. Cât masochism îi curge prin dendrite!

Ei bine, astăzi refuz să-i fac pe plac. Nu mă interesează de ce. Pentru că este absurd. Nu pot afla de ce. Pot doar să speculez, să joc până dobor baza elfilor, apoi să-mi incendiez propria bază. Refuz să mă rătăcesc prin labirintul ideilor absurde. Carpe diem!

P.S.: Da, şi această poveste era în Cameroma, cu Ligia şi Lancelot. Nu e absurd să-i trec numai într-o notă de subsol (a nu se traduce mot-a-mot în engleză). Dar e absurd să repet povestea a ţâşpea mia oară. E suficient că o cunosc protagoniştii.

Karaoke în Bila 8

Am reuşit într-un târziu să ajung să cânt într-o cârciumă (catalogarea stabilimentului aparţine gazdei spectacolului de karaoke). Şi m-am făcut şi de râs, deşi mi-am ales eu melodia: Metallica – “I Disappear”. După cum se spune, mi-am facut-o cu mâna mea.

Am ratat intrarea, am uitat strofele, mi-a tremurat vocea şi după ceva chin am renunţat. Am predat ştafeta/microfonul altora cu mai puţin trac. Eu cred că m-am intimidat din momentul în care m-am trezit cu un microfon mare în mână. N-am ştiut prea bine ce să fac cu el, după cum se aude aici: Bila 8 .

Surpriză mare când s-a anunţat că am câştigat ceva. Oricum eram în drum spre ieşire, iar prezentatorul a fost pus pe glume toată seara. Mi-au spus prietenii care au rămas că au băut premiul pentru mine.

Oare ieşea mai bine dacă îmi îmbibam vocea în alcool în prealabil? :)

Poveşti din Mojave – part XI

De ce tot schimb titlul seriei de povestiri? Dacă povestea rămâne aceeaşi, măcar titlul să o deosebească de  precedenta. Oricum nu se prinde nimeni că scriu acelaşi lucru pentru că nu-mi trece prin cap că ar fi cineva interesat de logica absurdului.

A fost odată, în vremuri atât de îndepărtate încât coordonatele ar da eroare pe o maşină a timpului, un tărâm arid şi aproape pustiu. Eroii poveştii sunt aceiaşi, numai că au alunecat pe coordonate temporale mai apropiate de noi, în câteva şuturi neaşteptate.

Ligia s-a întâlnit cu Lancelot în zorii zilei, nerăbdătoare să-l simtă cât mai aproape de ea. Din păcate, el a fost şocat de apariţia ei excentrică şi ţipătoare. A renunţat să mai facă turul Cameromei de teamă să nu atragă prea tare atenţia. Ligia i-a spus că şi-a făcut programul de lucru după el şi i-a dat un portret făcut într-un costum din epoca delfinilor albaştri, generos în dezvelirea detaliilor indiscrete. I-a mărturisit planul pentru luna următoare, abia după ce el adusese vorba de imposibilitatea derulării operaţiunii. Lancelot a făcut o glumă măgulitoare – ca obiectul cel mai stabil -, rugând-o să nu mai vorbească aşa. După întâlnirea cu două slujitoare din cetate, discuţia a degenerat în hohote generale de râs. Una dintre ele a remarcat semnul magic pe care Ligia a neglijat să-l acopere. Ea a glumit în privinţa sursei, dar n-a râs nimeni şi au privit-o îngrijoraţi. Atmosfera veselă a continuat să-i învăluie câteva ceasuri bune. Ligia chiar şi-a permis să vorbească prin intermediul globului de cristal cu altcineva de faţă cu Lancelot. Esenţialul dialogului se rezumă la “mi-e dor de tine”. Ba chiar i-a arătat şi cocktailul Molotov de la bufniţa marelui maestru Yoda. Nu rişti, nu câştigi! Motivul aparent era starea de euforie, dar la nivelul subconştientului probabil că vroia să afle cum reacţionează în faţa potenţialei concurenţe.

Wow, e prima dată când introducerea e mai lungă decât desfăşurarea propriu-zisă a acţiunii. Povestea începe de fapt a doua zi după-amiază. Întâlnirea era stabilită cu 32 h înainte, însă Ligia n-a avut răbdare nici de această dată şi a pornit la drum cu ½ h mai devreme, anunţându-l şi pe cavalerul ioanit. Având prea mult entuziasm, a greşit poteca, dar s-a scuzat că a întârziat. Lancelot a amintit de varianta criptologică a unei bufniţe mai vechi, dar şi de tachinările din ziua precedentă. Ligia i-a explicat că nu e nici un pericol real şi i-a dezvăluit şi partea neevidentă a acţiunilor ei (cu cine vorbise şi cine era maestrul). Dacă el rămăsese cu gândul la ele, înseamnă că îi păsa măcar puţin de ea. Acest lucru a făcut-o să-l dorească şi mai mult – dacă acest lucru ar fi fost totuşi posibil. L-a întrebat dacă în ziua precedentă făcuse paradă intenţionată prin cetate, ştiind ce chef nebun avea să sară pe el. El era curios în privinţa sursei menţionate de ea, iar ea i-a spus adevărul.

Într-un târziu au ieşit mai departe de zidurile Cameromei decât mai fuseseră vreodată şi au mers în derivă până în mijlocul pustietăţii. Lancelot a bătut din nou în retragere, mai ales văzând o santinelă la orizont. A spus că evită flagrantul, iar Ligia a râs ironic: “Adică să mă prindă numai pe mine.” I-a oferit protecţia necesară, apoi şi-a scos veşmintele inutile. Lancelot era puternic impresionat, probabil de refuzul Ligiei de a accepta un refuz. There almost is no BJ (parafraza la arhicunoscutul Matrix). A ţinut-o în braţe până când unul dintre barbari s-a apropiat de locul în care păştea bidiviul. Ligiei i-a plăcut fiecare moment, scăpând câteva şoapte de extaz. Rar, pe scurt, dar memorabil. I-a propus o întâlnire indecentă în condiţii total diferite, peste 31 de zile. E mult prea devreme pentru previziuni pe termen lung. Rămâne de văzut în episoadele următoare.

Poveşti din Sirardonia – part X

Povestea a continuat, într-adevăr, săptămâna trecută, dar eroii s-au limitat la a lua problemele cetăţii în mână sau în dinţi şi s-au înarmat cu multă răbdare.

De ce Sirardonia? E un ţinut foarte diferit de Cameroma. E mult mai rupt de realitate. Mi-a părut rău că l-am abandonat şi am vrut să-l readuc în împletitura de idei absurde pe care vi le prezint. Nu ştiu de ce mă adresez la plural. E posibil să nu am mai mult de un cititor.

Influenţată de Bob Doyle – nu contează că sunt din epoci diferite -, Ligia şi-a lansat bufniţele până în pânzele albe şi şi-a chemat cavalerul înapoi de pe câmpul de luptă. A încercat mai întâi subtil, apoi aluzii cu public, iar într-un târziu abordare directă. I-a cerut ajutorul la transportarea unor ustensile fragile din cetate. Lancelot s-a întors imediat, pe drumul din apropierea casei Ligiei. Ea i-a explicat mesajele pe care el le-a crezut criptate. Erau doar abreviate din grabă. Ei nu i-a plăcut să afle că zvonurile circulă extrem de rapid. O altă sclavă se lăudase cu tentativa Ligiei de a o ajuta într-o problemă personală cu un vecin. A recunoscut că a făcut asta pentru ca cealaltă sclavă să-l lase în pace.

Au ajuns într-o zonă apropiată de luminişul în care se plimbaseră vara. Acum iarba era acoperită de brumă. Au făcut un scurt popas pentru a-i da bidiviului răgaz. Lancelot a îmbrăţişat-o pe Ligia, declanşând un tsunami de fiori în pieptul acesteia. Ea a scăpat un geamăt de plăcere şi l-a ţinut strâns, nemaivrând să-l lase vreodată să plece. Frigul şi o bufniţă străină i-au făcut să se grăbească spre destinaţie. Ligia i-a împărtăşit planurile pentru următoarele două zile, în speranţa că se vor intersecta la un moment dat. Lancelot s-a arătat mai încântat de întâlnirea pe timp de iarnă.

Cei doi eroi vor reveni cândva cu picioarele pe pământ, dar nu pariez că asta se va întâmpla prea repede. De ce să fii lucid când te poţi îmbăta cu nebunia pasiunii?

Poveste fără titlu – part IX

De data aceasta am întârziat trei zile cu episodul nou din saga eroilor Cameromei. ISP-ul e de vină. Nu e nevoie să precizez denumirea (acum trebuie să trag adânc aer în piept pentru a putea spune dintr-o răsuflare întreaga urare de bine destinată tuturor rudelor mai mult sau mai puţin răposate ale angajaţilor): RDS. Iată că am zis-o! Acum pot răsufla în linişte. Păi cum să nu te enervezi când vin dobitocii să regleze TV-ul şi taie netul?

Revenind pe tărâmuri de basm, undeva între vise şi realitate, să vedem ce-au mai făcut protagoniştii acestei serii de povestiri. Era o zi frumoasă de toamnă, numai bună pentru o bufniţă conştiincioasă să ajungă la timp. Ligia a tresărit la aflarea veştii şi a rămas cuprinsă de fiori de nerăbdare până la întâlnirea neaşteptată cu Lancelot. Între timp au mai pus ei câteva bufniţe să facă antrenamente de cursă lungă.

Când s-au întâlnit în locul de acum arhicunoscut, picături mignone de ploaie au început să danseze prin vijelia proaspăt stârnită. Eroii au vorbit veseli despre lucruri personale. Ligia a observat cu admiraţie că Lancelot a făcut o schimbare plăcută a aspectului: tunsoare nouă, proaspăt bărbierit. Însă nu l-a complimentat ca să nu creadă că dă importanţă unor lucruri superficiale. S-au oprit într-un luminiş de la marginea cetăţii. Lancelot i-a tăiat avântul Ligiei recunoscându-se uituc, dar a adăugat repede că se poate amâna pe a doua zi dimineaţă. Ea s-a mirat foarte tare pentru că era prima dată când o chemase, ba mai mult, prima dată când începea să facă planuri. S-a resemnat că lui i-a făcut plăcere s-o vadă şi s-o ţină în braţe. Şi nici nu a gâdilat-o mângâierea pe talpă.

La întoarcere a fost mai anevoios drumul întrucât vijelia se accentuase. Abia a reuşit bidiviul să iasă din luminiş. Ligia l-a făcut pe Lancelot să râdă făcând aluzie la priceperea îngrijitorului de la grajdurile împărăteşti. I-a spus că este foarte ocupată dimineaţa şi că nu se pot întâlni. Au vorbit mult şi despre o cunoştinţă comună care îl stresa pe Lancelot cu prea multă atenţie. Aşa de multă încât au început să circule zvonuri prin cetate. El a zis că nu l-ar fi deranjat deloc dacă i-ar fi plăcut persoana respectivă. Ligia i-a dat o copie a portretului pe care îl ţinea mereu asupra ei. Era făcut exact cu doi ani înainte de prima lor întâlnire neoficială. Apoi Lancelot a fost chemat urgent la o operaţiune de însoţire a diligenţei şi a lăsat-o pe Ligia în ploaie, departe de casă. Ea a fost atât de zăpăcită de gândurile la cavaler încat a coborât din trăsură mai devreme decât ar fi trebuit.

Povestea continuă săptămâna viitoare.

Poveşti nemuritoare – part VIII

Credeaţi că s-a terminat seria povestirilor ciudate, fără sens, ilogice şi plictisitoare? Nici o şansă! Ba chiar ştiu să scriu opt cu cifre romane. Titlul nu contează, doar numerotarea cronologică. Sper să mă ţină imaginaţia măcar până la şaizeci şi nouă. Nu mă refer la postări că deja am ajuns.

În cetatea Cameroma încă mai trăiesc doi eroi nebuni de legat: Ligia şi Lancelot.

A, staţi aşa! Time out! Aici vă imaginaţi că mă vedeţi pe mine gesticulând ca antrenorii de handbal sau baschet, adică făcând un “T” cu palmele. E adevărat că de obicei arcada “T”-ului coboară spre cot, dar azi a fost o zi frumoasă şi s-a menţinut la înălţime. Revenind la poveste, vroiam să spun că a fost şi partea şapte şi jumătate cu o săptămână în urmă, dar cine-a avut timp să scrie...? Oricum se poate neglija o scurtă discuţie, de zece minute, încheiată semi-romantic, cu câte un zâmbet: “Eşti cumva îndrăgostită?” Ea: “Dacă nu mi-a trecut în atâţia ani, crezi că îmi trece în câteva zile?”

Şi time out la time out! Mai era partea şapte şi un sfert, o întâlnire de afaceri, de cinci minute, cu o săptămână şi jumătate în urmă. Asta chiar că se poate neglija de tot.

Hai că v-am făcut să vi se rotească quasari şi pulsari verzi în jurul capului de la atâtea cifre. Să continuăm povestea.

Ligia şi Lancelot s-au întâlnit din nou în locul lor preferat şi s-au îndreptat spre oaza de linişte, unde au descoperit că accesul era blocat de barbari petrecăreţi, care frigeau sălbăticiunile vânate. Au dat bice bidiviului şi s-au întors în locul vizitat în partea a treia, dincolo de prăpastie. Au poposit câteva momente la umbra unor copaci foarte înalţi. Ligia s-a bucurat de fiorul simţit la îmbrăţişarea lui Lancelot. Îi fusese foarte dor de el, după cum îi mărturisise săptămâna trecută. Au fost mai precauţi. Nu s-au mai aruncat cu capul înainte în piscina goală. Dar momentul de bucurie le-a fost curmat brusc de reapariţia unor vizitatori din cetatea împăratului Roşu. Lancelot a grăbit-o pe Ligia să termine dansul digitigradolimboluetic, prin mângăieri ferme pe spate. La întoarcere, ea s-a tot scuturat de frunzele uscate care i s-au agăţat de veşminte în timpul dansului. Însă zgârieturile de pe coapsă le-a observat abia spre seară, probabil pentru că o tulburase prea tare discuţia cu Lancelot. Din nou, atinseseră o temă intimă şi controversată din cauza curiozităţii lui. Înainte să-şi vadă fiecare de treburile lui, şi-a exprimat totuşi îngrijorarea faţă de eventuala ei reacţie adversă în urma apariţiei vizitatorilor neaşteptaţi. Ea n-a reuşit să fie prea veselă sau vorbăreaţă şi a recunoscut că e nebună după el, adăugând imediat că sigur n-are el nevoie de o nebună ca ea.

To be continued... când îşi revin eroii din traumele psihice suferite. După externare, bineînţeles.

No more ghost stories

Să nu credeţi că nu ştiu cum se scrie 7 cu cifre romane. Nu de asta am schimbat titlul. Pur şi simplu m-am plictisit de el. Oricum nu era sugestiv.

Aceiaşi eroi, altă poveste. Ligia şi Lancelot s-au întâlnit la prânz şi s-au plimbat pe calul în culorile Cameromei, care îşi revenise după goana precedentă. Au lămurit lucrurile care rămăseseră ca-n gară. Dar de ce să fie simplu când poate fi complicat? Imediat Ligia a lansat o nouă bombă psihologică, legată de încrederea unuia în altul. Era o bombă cu efect întârziat şi prelungit, care l-a măcinat pe sărmanul cavaler pe parcursul călătoriei. Ea a încercat să-l destindă spunându-i câteva faze comice, dar toate gândurile lui se roteau în jurul conceptului de încredere.

S-au oprit în apropierea unui luminiş, la marginea cetăţii şi au lăsat calul să pască la umbră. Ligia era bucuroasă să fie în braţele lui Lancelot, mai ales că şi-a făcut mai mult timp pentru ea. I-a plăcut îmbrăţişarea pasională şi fermă, cu schimbări de ritm şi de poziţie. Dar şi mai bine s-a simţit auzindu-i vocea caldă, şoptită, încărcată de emoţie. El a vrut mai mult de această dată şi s-a întins mai departe decât de obicei.

La întoarcere Lancelot a devenit mai curios decât de obicei în privinţa informaţiilor cu caracter personal. Ligia i-a satisfăcut curiozitatea şi a încercat să-l asigure că totul este în regulă. El recunoscuse că s-a speriat puţin de bomba lansată de ea. Dar atmosfera a fost în general veselă. A luat-o puţin prin surprindere comentând situaţia exact cu aceleaşi cuvinte la care se gândise ea (50-50 = chit). Apoi au revenit fiecare la treburile cotidiene.

Nu e o descriere spectaculoasă a episodului, dar vă asigur că întâlnirea eroilor a fost incendiară.

Morala se potriveşte fabulelor, nu povestirilor despre urmarea instinctelor primare.