Râsul şi spitalul

Oriunde v-aţi afla, numai într-un spital din România să nu ajungeţi. Să-i doreşti asta cuiva e mai cumplit decât orice blestem. De nevoie, am trecut şi prin experienţa asta şi sperăm să n-o repetăm niciodată.


Să vedem o analiză SWOT rapidă a situaţiei:

Puncte tari:

- Analize şi tratamente gratuite.

Puncte slabe:

- Supraaglomeraţie şi lipsă de locuri. Mi se pare inadmisibil să fie nevoit un părinte să împartă cu bebeluşul un pătuţ de 0,5/1 m. Erau deja 3 zile de nesomn.

- Lipsa de interes a personalului bugetar. Nu am putut obţine măcar un ceai neîndulcit şi a plâns de sete 2 ore. Am plecat acasă în pijamale pentru că îi era lene responsabilului să coboare un nivel după haine. Replici memorabile: “De ce nu v-aţi interesat de programul de la magazie înainte să plecaţi?” De parcă noi plecam în croazieră, nu de urgenţă pentru că se agravase starea micuţului. Sau a doua zi: “Doar nu eram nebună să cobor aseară la ora 7.” Poate erau ceva şobolani la subsol. Nu ne-ar surprinde.

- Curent pe holuri şi amplasament defectuos. Trebuia deplasat 6 niveluri pentru tratament.

- Condiţii insalubre şi periculoase. Un singur schimb de cearşaf, la cerere. Multă mizerie pe jos. Pătuţ cu bare de fier, de care s-a tot lovit micuţul.

Oportunităţi:

- Să aflăm şi alte probleme de sănătate pe lângă cea pentru care ne-am dus.

Ameninţări:

- Risc mare de contaminare. Am luat toţi microbii posibili şi m-am ales cu o răceală puternică, de nu m-am ridicat din pat vreo 3 zile.

După ce am scăpat de problemele de sănătate putem face haz de necaz. Am aflat şi noi că spitalizarea este ultima soluţie, eventual după eutanasie. Sincer, nu ne-am aşteptat la aşa ceva întrucât am trecut prin maternitate, unde erau numai angajaţi grijulii.

În concluzie, mai bine te tratezi acasă până-ţi videzi buzunarele decât să încerci să beneficiezi de pe urma contribuţiilor la asigurările de sănătate.

Râs cu ursuleţ

Uitaţi de ce n-am mai avut timp să scriu aberaţii pe aici. Micul terorist s-a pus pe fapte mari. A plecat la vânătoare de urşi fără undiţă. Şi cum exemplarul specimen depăşea cu mult gabaritul vânătorului, am fost solicitaţi pentru asistenţă de urgenţă. Ne-am înarmat cu aparatul foto şi ne-am gândit să dăm mai departe episodul. Păi, ce? Numai noi să râdem?

Kaufland: tratamentul clienţilor

Mi-am promis mai demult că nu voi mai face abuz de critică. Însă nu e vina mea că mă lovesc la tot pasul de persoane cărora dl. Paraschivescu Radu le-a făcut un ghid util în cazurile în care ar da amnezia peste ele.

Neavând ce face azi, am deschis frigiderul. Şi mi-a şuierat aşa un ecou de canion (ca de Marele Canion chiar) când l-am întrebat ce-ar avea “de crăpăt” (expresie auzită prima dată la un vasluian – mare om, revin altădată la întâmplarea asta). Aşadar mi-am urnit fundul spre cel mai apropiat supermarket, adică spre Kaufland.

După aproximativ jumătate de oră de muncă grea, în folosul umplerii frigiderului: cozi la cântare, înghesuială printre rafturi, m-am îndreptat spre casă. Nu a mea; aş fi vrut eu să fie aşa de simplu. A lor. Casiera – o tânără de vreo 20 de ani şi cu o privire de parcă ar mai fi făcut încă vreo 20 de pârnaie – avea o persoană în “training” (nu îmbrăcată în ţinută sport; ei ţin mult la etichetă şi îşi pun angajaţii să poarte uniformă de Moş Crăciun, adică roşu cu ceva alb). Îi explica foarte sictirită cum se încasează tichete de masă – cazul clientului din faţa mea. Credeţi că m-a deranjat că astfel se tărăgănau puţin lucrurile? Nici pe departe. E dreptul fiecăruia să înveţe şi să fie învăţat.

Îmi vine şi mie rândul. Încheie bonul şi îmi comunică suma pe un ton indiferent, cam cum se anunţă trenurile în gară. Îi spun “Poftim!” şi îi întind cardul. Spre stupoarea mea, nu merge. Mai încercăm o dată, poate am greşit PIN-ul. Aceeaşi chestie. Deja mă gândeam că am pierdut timpul degeaba alegând produsele, că nu aveam lichidităţi la mine. Iar căruciorul indica un meniu de petrecere în bloc, nu de pensionar. Pentru o pâine şi o sticlă de bere nu m-aş fi agitat cine ştie ce. Dar aveam acolo provizii pentru o hibernare liniştită de minim 2 săptămâni.

Îi spun casierei că sigur am bani în cont, doar n-aş fi venit să le golesc rafturile cu cardul gol. Replica ei m-a trimis la un fragment din ghidul amintit mai sus: “Ce? Credeţi că n-am mai avut carduri până acum?” Acum citez fragmentul: “Nesimţitul de la noi şi de pretutindeni nu mai e de mult aşa cum îl descriu dicţionarele. Pe linia unei sinonimii dictate mai degrabă de palpitul vieţii de zi cu zi decât de acribia semantică, nesimţitul e totuna cu bădăranul, mojicul, ţopârlanul (însoţit de ruda dumisale apropiată, ţoapa), neamul prost, mârlanul sau ghiolbanul.”

A chemat pe cineva şi într-un târziu au reuşit să-şi conecteze corect cablurile la cititorul de card. Să-şi ceară scuze pentru insinuarea că n-ar fi mers din vina mea? Sau pentru că m-au făcut să-mi pierd timpul? De unde aşa exces de bun simţ?

Eu sper să fie un caz particular. Însă de cele mai multe ori, în România se merge pe principiul exprimat elocvent de Doru Octavian Dumitru: „Clientul nostru, stăpânul mamii lui”.

Desene animate pentru bebeluşi

Ni s-au recomandat Bebe TV şi Baby Einstein. Pe micul terorist nu l-au interesat aşa de mult ca pereţii din jur. Şi se uita la noi de parcă ne înjura: “Ce-mi arătaţi mie prostii? Schimbaţi înapoi pe Discovery Science!”

Bebe TV arată animaţii simple, divers colorate. Sunt în special animale care se mişcă pe fundal muzical simplu, pentru copii. Râsul s-a plictisit repede de ele.

Din colecţia Baby Einstein am văzut până acum doar Baby Bach, Baby Da Vinci şi un filmuleţ cu multe animale. Acestea sunt toate cu imagini reale. Animaţiile sunt câteva păpuşi gen muppets. Arată şi o suită de jucării. Să vedem dacă se uită micuţul la următoarele filmuleţe.

Câteodată se mai uită la Naruto. Stă atent chiar câte 5 minute. Parcă îl văd că ne cere mai târziu să-l înscriem la examenul de chunin. :)

Mai bine încercăm "Puss in Boots" sau "Aventurile lui Tintin".

Filme 2011 – SF – Terminator 5

Da, 5! Seria filmelor “Terminator” nu s-a împotmolit. Cinemagia îl recomandă pentru anul acesta, iar în Imdb figurează în expectativă pentru 2012. În orice caz, dacă nu mai joacă Schwarzy în el, poate întârzia cât de mult vor ei. Bineînţeles că îl voi vedea, dar cu mai puţin entuziasm decât pe primele trei.

Iniţial, filmul s-a bazat pe ideea călătoriei în timp fără posibilitatea călătorului de a lua vreun obiect cu el (nici măcar de îmbrăcăminte). Au încercat să arate un paradox temporal (că cine şi-a trimis tatăl în trecut n-ar fi existat dacă n-ar fi făcut-o). Apoi au insistat pe acţiune şi efecte speciale ca să aibă priză la public.

Ce va aduce nou “Terminator 5”? S-a anunţat că va fi o călătorie în timp a lui John Connor, astfel încât să-şi poată lua laurii de salvator al omenirii mai repede decât în primele scenarii. Cu siguranţă, efectele speciale vor fi cât mai spectaculoase pentru a compensa lipsa de inovaţie în privinţa conceptelor SF. Sau poate de asta s-a amânat lansarea. Ca să mai lucreze la “ideile şocante”.

Perle: să trimiţi mesaje morţilor

Eu intru rar pe Yahoo Messenger. Doar când îmi mai aduc aminte parola. Dacă am noroc şi nu mi-a expirat contul pot chiar vorbi cu cine găsesc online. Sau las mesaje offline dacă am ceva important de spus.

Nu-mi place să stresez lumea cu mesaje de tip “mass”. Să zicem că astfel e mai uşor de trimis o urare de sărbători sau ceva comic. În rest, nu văd rostul unor expresii de genul: “bă, care ştiţi un film mişto” sau “cine-mi spune şi mie cât e ceasul”. Am primit destule. Dacă sunt bancuri sau link-uri memorabile n-am nimic împotriva mass-urilor. Am dat şi eu unul. Bine, recunosc, au fost mai multe, dar doar după acesta am primit o replică ce m-a lăsat perplex.

Ce zice omul: “Nu ştii că X (adică posesorul id-ului din lista mea) e mort de doi ani? Eu mai intru pe aici să verific email-uri.”

Eu... ce să mai zic... Ptiu! Multe mi-au mai trecut prin cap, însă am rămas numai cu câteva chestii:

1) Aşa de des m-am autentificat eu şi am vorbit cu persoanele din listă? Să nu ştiu că a murit? Şi nu de ieri-alaltăieri. Chiar de 2 ani! Da’ cine era să mă anunţe? Mortul? Şi aşa am ajuns la punctul 2.

2) Mortul să fi trimis mesajul? Şi chiar aşa de târziu? Nici nu m-a chemat la înmormântare, pomană, colivă, ţuică de prune...

3) Cine mm (cenzurat) e X?

4) Dacă e mort, cum pm (cenzurat) mai verifică email-uri?

5) Dacă le verifică altcineva, care are parola, de ce ar vrea să ştie ce email-uri a mai primit mortul după vreo 2 ani?

6) Dacă mortul primeşte email-uri înseamnă că nu sunt singurul nebun care trimite mesaje morţilor. Şi aşa m-am consolat că n-am şters id-ul la timp.

Aţi păţit vreodată aşa ceva? Ca să mai primesc vreun bonus de consolare. :)

Albume 2011 - Theatres des Vampires – Moonlight Waltz

(sursa: http://metal-archives.com/)

Nu sunt mare fan Theatres des Vampires. Am ascultat vreo trei din melodiile mai vechi, la recomandarea unei împătimite a genului. Pe atunci abordau un fel de black metal care nu mi-a mers la inimă, cu toată greutatea scrisorii de recomandare.

Recent au schimbat macazul şi au trecut la gothic. Noul album, “Moonlight Waltz”, m-a făcut să îmi reconsider decizia de a şterge mp3-urile de pe hard disk. Acum şi ei se numără printre italienii mei preferaţi, alături de Rhapsody of Fire şi Opera IX. Solista nu prea le are cu engleza, dar înţelegem noi ce vrea să zică. Deh, se vor internaţionali...

Vă recomand albumul cu deplina încredere că va fi dragoste la prima audiţie. Se cunoaşte că au lucrat mult la el, după cum se lăudau. Acum seamănă mai mult cu HIM decât cu Amorphis.

Valsul din titlu e la figurat. Bine, nu mă aşteptam să ascult vreun ritm de vals, dar asta nu contează. Pe vremea când frecventam discotecile puteam dansa blues şi pe house sau invers, sub privirile dezaprobatoare ale vecinilor de loc în ring. Sau sub câte o ploaie de înjurături când nu-mi mai ajungea plapuma.