Suntem o naţiune de cârcotaşi: bârfa e ridicată la rang de sport naţional. Ne doare capul de grija altuia aşa de tare încât nu suntem în stare să facem altceva decât să ne plângem la fiecare colţ de blog. Din ce am citit în ultimul timp n-am găsit decât atacuri misogine, xenofobe (contra ungurilor, ţiganilor, moldovenilor, oltenilor, ardelenilor) şi multe alte discriminări (rockeri, manelişti, emo, proşti etc.).
Ce s-a întâmplat cu toleranţa unei populaţii declarate în proporţie de peste 98% creştin-ortodoxă la ultimul recensământ? Într-adevăr, accentul trebuie pus pe “declarate” pentru că mulţi sunt creştini doar cu numele şi numai dacă îi avantajează. Cred că mi-a intrat şi mie în sânge sportul ăsta naţional: tot privesc cu un ochi critic ceea ce se întâmplă în România.
De fapt, scopul acestei postări este să mă revolt împotriva excesului de criticism din sufletele bloggerilor români. Nu cred că un blog este exclusiv un loc de revărsare a frustrărilor. Ar trebui să ne dorim să contribuim cu frânturi personale de spirit inovator. Însă văd în special exerciţii de creativitate pe seama mizeriilor din societate. Cu siguranţă putem scoate mai mult din “puţul gândirii” dacă ne străduim. De ce să îmbrăţişăm cu toţii estetica urâtului? Eu vreau să fac puţină alchimie netradiţională transformând “florile de mucigai” în trandafiri albaştri. Asta nu înseamnă că mă voi apuca să cenzurez ce am scris până acum. Fiecare scriitor trece prin mai multe faze până când îşi găseşte un stil potrivil personalităţii sale. Şi, după cum lesne se observă, echilibrele sunt în mare măsură dinamice. Aşa că ar trebui să fim receptivi la schimbări cât mai dese.
Cu riscul de a-mi pierde cititorii (deja debordez de optimism; de fapt am un singur cititor), anunţ o schimbare radicală de atitudine pe blog. Să ne auzim cu bine în noua “eră” de pozitivism şi autocontrol literar-artistic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu