Riscul de a fi explorator

Suntem o specie animată de curiozitate. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au început să exploreze părţile necunoscute ale Terrei. Istoria i-a ridicat la mare rang pe Marco Polo, Magellan, Columb, Cook, Livingstone şi pe mulţi alţii. Şi în prezent tradiţia continuă. La nivel personal, în sec. XX s-au scris foarte multe jurnale de călătorie. Am o colecţie destul de mare în bibliotecă. Oamenii simt nevoia să exploreze cât mai multe locuri şi să destăinuie impresiile produse de acestea. Chiar dacă o călătorie propriu-zisă nu are caracter de noutate absolută, felul în care este făcută prezentarea aduce o nouă perspectivă asupra zonei explorate.


În fiecare dintre noi se află un mic explorator care abia aşteaptă ocazia să se lanseze în expediţii reale. Că de cele imaginare avem parte în fiecare vis, fie el conştientizat sau nu.

Eu aş vrea să explorez cât mai multe planete, să comunic cu cât mai multe specii şi să aflu dacă setea de explorare este caracteristică doar oamenilor. Cu siguranţă, unicitatea noastră nu ar consta doar în această tendinţă de a ne avânta spre necunoscut. Pe de o parte, este o trăsătură umană periculoasă. Nu ştim niciodată cu ce ne vom confrunta. Avem nevoie de mult curaj ca să înfruntăm surprizele de-a lungul unei călătorii. Pe de altă parte, orice risc asumat cu încredere în forţele proprii păleşte în faţa răsplatei care ne aşteaptă în urma întreprinderii unui asemenea act. Oare?

Ce credeţi? Jurnaliştii care şi-au riscat viaţa ca să fie în mijlocul evenimentelor “fierbinţi” – războaie, revolte, atacuri teroriste, cataclisme naturale – au avut ceva de câştigat? E suficient un val de adrenalină şi, eventual, altul de publicitate ca să vă atragă în situaţii inedite periculoase?